Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Anca Dimancea vine cu...
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară, cu o carieră extrem de longevivă. Vedeta își iubește publicul și se pare că, după ani buni de activitate, și acesta i-a rămas fidel solistei, motiv pentru care și spectacolele acesteia sunt în continuare numeroase. Totuși, dacă în timpul anului, familia nu are nimic împotriva acestui lucru, de Crăciun, Elena Merișoreanu spune că a primit cu adevărat interdicție de a se urca pe scenă. Artista avea plănuit un spectacol pentru sărbători, pe care l-a anulat însă și a rămas doar cu cel de Anul Nou. Astfel, solista va avea mai mult timp de a petrece alături de cei dragi și pentru a prepara toate delicatesele specifice sezonului.
„De Crăciun trebuia să plec să cânt, dar familia mea mi-a spus că „Dacă pleci, pleacă de tot!”, așa că stau acasă de sărbători. De Revelion o să cânt pe Valea Prahovei. Rămân acolo, la Sinaia, și de Sfântul Vasile! Sigur că vom pregăti bucate tradiționale de Crăciun, sarmale, ciorbă bună de perișoare pentru că îi place soțului meu.
Fac ciorbă, friptură nu pentru că avem carne la garniță și o să scoatem să mâncăm, iar curcan la cuptor o să pregătim de Anul Nou. Și, bineînțeles, cozonacii pentru că dacă nu miroase în casă a sarmale și a cozonaci înseamnă că nu sunt sărbătorile!”, a declarat Elena Merișoreanu, potrivit click.ro.
Artista are un motiv în plus pentru care să-și petreacă anul acesta sărbătorile acasă, întrucât este primul Crăciun pe care-l sărbătorește din postura de străbunică. Nepoata acesteia a născut în vara anului 2023, iar la vremea aceea artista era extrem de fericită. Chiar dacă nu visa să trăiască așa de curând aceste sentiment, Elena Merișoreanu este extrem de împlinită și fericită cu tot ce are în prezent.
„Foarte bine sunt. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să ajung și în perioada asta în care îți spun că nu credeam că voi ajunge. Când am avut fetițele mici, ziceam „Doamne, ajută-mă să le văd la școală, la facultate, să le văd măritate.” Acum am patru nepoți și sunt și străbunică, așa că-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot, nu mai am cuvinte de mulțumire, pentru că mi-a dat prea multe și nu mai vreau să-i cer absolut nimic, nici sănătate nu-i mai cer, cred că mi-a dat și sănătate prea multă și n-am știut să o prețuiesc la timpul potrivit.”, a declarat în trecut Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Un lucru care a mai uimit-o complet pe interpreta de muzică populară, de când a devenit străbunică, este modul în care a evoluat copilul nepoatei sale, care nu se compară cu bebelușii de altădată. Acum, părinții sunt mult mai relaxați, iar cei mici se dezvoltă mult mai rapid, este de părere Elena Merișoreanu.
„Da (n.r. i-a dat câteva sfaturi nepoatei sale), dar să știi că nici nu mi-am imaginat să o văd așa. Era un copil răsfățat, nu am crezut niciodată că ea va putea să fie atât de grijulie cu copilul. Și el este un scump, e frumos tare, a făcut acum o lună. Zici că sunt copii atomici acum. Îl pune pe burtă, să îi facă masaj, după baie și el deja ridică capul și gângurește. Nu știu, nu pot să cred așa ceva. Am avut și eu copii, dar ăștia îi lasă desfășați, stau super relaxați, eu le spun copii atomici. Ei nu văd o vreme perfect, dar vreau să-ți spun că atunci când aude vocea mamei lui, întoarce capul imediat spre locul din care vine sunetul ei. S-au schimbat mult timpurile, nici nu știu ce să mai zic.”, ne-a mai spus celebra interpretă de muzică populară în trecut.
Citește și: Crăciunul lui Shurubel: „Decizia asta îmi schimbă viața în bine în continuare”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Anca Dimancea vine cu...
Halterofilul Tiberiu Ionuț Donose a obținut nu mai puțin...