Interviu exclusiv cu Bogdan Iancu, tânărul actor care îl interpretează pe Dumi în serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”: „El este oaia neagră a familiei”
Data publicării:
Bogdan Iancu, actorul care interpretează rolul personajului Dumi în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, a oferit un interviu exclusiv pentru Spectacola. Tânărul ne-a povestit despre ce îi va surprinde cel mai mult pe telespectatori la povestea și personajele serialului, dar și despre trăsăturile care fac personajul său unic.

Bogdan Iancu, un tânăr actor cunoscut publicului din numeroase filme şi seriale, face parte din distribuția celui mai nou serial original românesc, semnat de Ruxandra Ion, „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Tânărul actor îl va interpreta pe Dumi, unul dintre copiii din casa socială. De asemenea, va fi pentru prima dată când va juca alături de fratele său, Ștefan Iancu.

Bogdan Iancu și-a făcut debutul la vârsta de 10 ani în lungmetrajul „Ho Ho Ho” și a continuat să impresioneze în producții precum „Pariu cu viața”, „O nouă viață”, „Fructul Oprit”, „Oh, Ramona” și „Der Bremerhaven – Krimi – Tödliche Fracht”, pentru care a fost nominalizat la prestigioasele premii DSP Award. 

Într-un interviu exclusiv pentru Spectacola, Bogdan Iancu ne-a vorbit despre trăsăturile care fac personajul său unic în cadrul serialului, despre provocările pe care le-a întâmpinat în pregătirea pentru rolul său, dar și despre ce îi va surprinde cel mai mult pe telespectatori la povestea și personajele serialului „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. 

Spectacola: Care a fost cea mai mare provocare în pregătirea pentru rolul tău?

Bogdan Iancu: Nu este un personaj atât de îndepărtat față de cum sunt eu în mod normal. Are niște probleme, are o parte mai întunecată și se încurcă cu niște lucruri mai dificile, dar firea lui este destul de apropiată de cum sunt eu. Este un băiat relaxat, amuzant. Cam asta a fost dificultatea cea mai mare, să gestionez partea aceasta mai întunecată a lui cu partea comică. 

Spectacola: Ce trăsături fac personajul tău unic în cadrul poveștii?

Bogdan Iancu: El este oaia neagră a familiei, mereu există câte o problemă cu el, dar cumva oamenii și familia aceasta a lui, din bunătatea lor, îl iartă de foarte multe ori și mereu îi oferă șanse din ce în ce mai multe. Este clar parcursul lui de la bun început.

Spectacola: Ce crezi că vor aprecia cel mai mult spectatorii la personajul tău?

Bogdan Iancu: Cred că o să râdă de și cu Dumi. Cred că este un personaj amuzant, un personaj care reflectă foarte multe probleme pe care le are tineretul în ziua de astăzi și multe conflicte cu care se confruntă tinerii. Cred că este relevant, dar este și amuzant și asta îl face cumva să se apropie mai mult de telespectatori, sper. Vom vedea. 

Spectacola: Ce crezi că îi va surprinde cel mai mult pe telespectatori la povestea și personajele din serial?

Bogdan Iancu: În primul rând, am mai spus-o și o să o mai spun în continuare, mi se pare că este un serial pentru toate categoriile de vârstă, pentru orice înseamnă orientări, nu contează. Dar și ideea de familie și ce înseamnă o familie. Pe mine, în general, mă emoționează atunci când văd, fie într-un spectacol de teatru, fie într-un serial sau film, ideea de familie. Noi, în casa socială, ne creăm o familie, deși am putea spune că este una monoparentală, o avem doar pe mama Lena care este interpretată de Anca Sigartău și suntem atâția copii, atâția frați. Ideea aceasta de ce înseamnă o familie și că nu trebuie să fie cum ne este spus, cu tată, mamă și copii, asta cred eu că mă emoționează pe mine personal și dacă mă emoționează pe mine, sigur va exista și altcineva pe care îl va atrage. 

Serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” prezintă povestea unei tinere ambițioase și hotărâte, care a fost abandonată la naștere. După ce își face un test genetic, ea descoperă că mama sa este chiar persoana de la care nu se aștepta. Îmbinând puterea cu sensibilitatea, serialul explorează o temă reală, plină de emoție, despre căutarea unui drum într-o lume complexă, dominată de secrete, bani, putere și alegeri din trecut pe care mulți le-ar prefera uitate. În distribuție se regăsesc actori consacrați din teatru, film și televiziune, precum Anca Sigartău, Alina Chivulescu, Andrei Aradits, Bebe Cotimanis, Marian Râlea.

Serialul original „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” va avea premiera joi, 9 ianuarie, de la 20.30, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Sursă foto: Facebook/Alina Pușcaș. Sursă foto: Facebook/Octavia Geamănu

Scandal de proporții între Octavia Geamănu și Alina Pușcaș. Cele două foste colege de la Antena 1 și-au aruncat cuvinte grele: „Mi-e silă de ipocrizia asta”

Badea

Reacția lui Ion Iliescu când l-a văzut dezbrăcat pe Mircea Badea. Fază tare!

Astrolog Alexandra Coman, captură video Youtube/ Damian Draghici

Avertismentul astrologului Alexandra Coman. Vin schimbări radicale pentru România: „Pregătiți-vă să vă adaptați”

Carmen Harra, captură video Youtube, WOWnews

Carmen Harra, previziuni pentru 2025: „Este anul finalizărilor, marcat de cifra 9”

Captură video: Pro TV

Cătălin Măruță l-a sunat în direct pe Bobonete. Ce a putut să spună despre Ioana Ginghină la TV: „Am dat televizorul la luminozitate mai mică”

Captură video: Prima TV. Sursa foto: Alex Dobrescu, Facebook

Cristina Cioran a dezvăluit în direct la TV sexul și numele bebelușului! Alex Dobrescu nu va putea să-l vadă din cauza ordinului de restricție

Captură video: YouTube/theXclusive. Carmen Serban, foto Facebook

Leo de la Strehaia, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Carmen Șerban. Artista i-a fi fost amantă timp de 7 ani: „Nu am avut curajul să-i spun soției”

Sursă foto: Freepik

Patru zodii primesc un dar special de la Univers de Moș Nicolae. Vezi dacă te afli printre ele

Sursă foto: Mihail Pautov, captură video Youtube, MediCOOLro

Mâncarea care poate provoca cancer. Semnalul de alarmă tras de medicul Mihail Pautov: „Dacă ai peste 30 de ani, în momentul de față, ai multe microtumori care circulă  în corp”

Sursa foto: freepik.com

3 zodii care atrag bogăția pe 10 decembrie 2024. Vezi dacă te afli printre ele

Sursă foto: Captură video Instagram Cristina Cioran

Cristina Cioran este însărcinată din nou! Ce spune despre relația cu Alex Dobrescu: „Lucrurile sunt foarte clare”

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Sursă foto: Instagram/Sebastian Dobrincu

Sebastian Dobrincu și-a asumat relația cu Otniela Sandu. Declarația de dragoste pe care a făcut-o pentru iubita sa




pixel