Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
La mai bine de 25 de ani după interviul exploziv cu Lady Di, un raport independent publicat joi a denunţat metodele "înşelătoare" folosite de jurnalistul Martin Bashi, în prezent în vârstă de 58 de ani, pentru a-l obţine, determinând BBC să-şi ceară scuze.
Difuzat în emisiunea "Panorama" în 1995 în faţa a 23 de milioane de persoane, interviul a propulsat cariera lui Martin Bashir şi a avut efectul unei bombe.
Prinţesa Diana a afirmat în interviu că existau ''trei persoane'' în căsătoria ei - referire la relaţia pe care prinţul Charles o avea cu Camilla Parker Bowles - şi a recunoscut că ea însăşi a avut o aventură.
Fratele Dianei, Charles Spencer, a susţinut că Martin Bashir îi prezentase extrase de cont - care s-au dovedit a fi false - dovedind că serviciile de securitate plăteau două persoane la Curtea regală pentru a o spiona pe sora sa. Acesta este ceea ce l-a determinat, potrivit lui, să-l prezinte pe jurnalist prinţesei Diana.
Martin Bashir, intervievat de The Sunday Times, a afirmat că îi pare sincer rău faţă de fiii prinţesei, Harry şi William. "Nu am vrut niciodată să îi fac rău Dianei în vreun fel şi nu cred că am făcut-o", a declarat el pentru ziar, notează Agerpres.
Potrivit lui William, interviul a contribuit la deteriorarea şi mai mult a relaţiei dintre părinţii lui şi "a alimentat temerile, paranoia şi singurătatea din ultimii ani" din viaţa Dianei.
La rândul său, Harry a făcut o legătură între moartea mamei sale şi "efectul pe care îl antrenează această cultură a exploatării şi a practicilor lipsite de etică".
Prinţesa Diana a murit într-un accident de maşină la Paris în 1997, la vârsta de 36 de ani, în timp ce era urmărită de paparazzi.
"Nu cred că pot fi tras la răspundere pentru multe dintre lucrurile care se petreceau în viaţa ei şi pentru problemele complexe din jurul acelor decizii", a mai spus Bashir. "Cred că a sugera că sunt personal responsabil este nerezonabil şi nedrept", a afirmat jurnalistul britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: bbc interviu lady di martin bashir Printesa Diana
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...