Ioana Dichiseanu, noi detalii despre starea de sănătate a tatălui ei. În ce stare se află marele actor
Data publicării:
Ion Dichiseanu trece prin momente grele. Actorul este internat în spital încă de la începutul anului. 

Ion Dichiseanu se luptă pentru viața sa încă de la începutul anului, când a fost internat de urgență în spital. Fiica marelui actor a mers în emisiunea Exclusiv VIP, de la Prima TV, prezentată de Cristi Brancu pentru a vorbi despre starea de sănătate a tatălui său. Ioana spune că actorul se simte din ce în ce mai bine, iar medicii le-ar transmis că acesta va fi externat în curând. 


„Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital. Asta datorită medicilor de la Spitalul Floreasca. Noi ne rugăm să ajungă cât mai repede acasă, pentru că stă de ceva vreme acolo. Culmea e că nu a fost o suferință anume. El este fost fumător, s-a lăsat de fumat de trei ani. 


A avut o saturație ușor scăzută la plămâni, nu ceva alarmant, dar așa se situa el. În noiembrie a avut simptome care i-au dat de bănuit. A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit, l-au trimis la bronhoscopie. 


La 11 zile după bronhoscopie s-a prăbușit. Am aflat că fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic”, a spus Ioana Dichiseanu la Prima TV.


Ioana Dichiseanu spune că tatăl ei și-a revenit datorită unui miracol. Aceasta îi mulțumește Divinității pentru că tatăl ei a reușit să își revină și este foarte nerăbdătoare să îl externeze din spital. 


„Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că vorbim despre tata acum la prezent. Medicii ne-au dat certitudini că el va veni repede acasă. Va avea nevoie de o recuperare. Cred că e o minune dumnezeiască. Pe el l-a ajutat că nu lua multe medicamente. Organismul lui a răspuns imediat la tratament. Lua doar pastile de tensiune înainte. Ținem legătura prin medici”, a adăugat fiica lui Ion Dichiseanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: internat  ioana dichiseanu  ion dichiseanu  marele actor  spital  starea de sanatate 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel