Ioana Ghinghină, dietă cu pâine cu mucegai. Ce a îndurat actrița pentru a ajunge unde își dorește: „Aveam probleme financiare”
Data publicării:
Ioana Ghinghină este actriță de mai bine de 20 de ani în cadrul Teatrului Ion Creangă. Aceasta povestește cum a  îndurat greutățile studenției, apelând la metode pe care nu oricine le-ar putea accepta, pentru a supraviețui.

Ioana Ginghină este o actriță care a tras din greu pentru a ajunge acolo unde și-a dorit. Mutatul în Capitală, pentru mulți poate fi un adevărat calvar financiar, mai ales în timpul studenției. Ioana a reușit prin perseverență, dar și abținere de la mai multe comodități, să înfrunte anii studenției când făcea foamea și trebuia să mai primească o colegă de apartament pentru a mai face un ban.

Norocul, o piesă importantă în cariera artistică

Artista recunoaște că a avut și noroc, menționând că ai nevoie de așa ceva când lucrezi în domeniul artistic. Deoarece cânta și dansa, ea a intrat încă din anul întâi sau doi la figurație, acolo unde nu a avut pretenții că nu are un rol principal. Actrița accepta orice pentru a se susține, dar și pentru a demonstra că este capabilă pentru actorie.

 

“Am avut foarte mare noroc, de asta zic că norocul contează foarte mult în meseria asta și cred că în orice meserie. Am venit de la Sibiu într-adevăr, am intrat la facultate și pentru că dansam și cântam, am intrat cred că din anul întâi sau din anul al doilea în figurație, dar nici nu făceam fițe. Deci figurație la Teatrul Ion Creangă unde sunt până în ziua de azi. Am început să joc în așa multe spectacole, dar roluri mici, încât cumva au fost obligați să mă angajeze, pentru că costam mai mult cu bucata  decât dacă m-ar fi angajat. Cumva era: hai s-o angajăm că dăm mai mulți bani așa! Bine, s-a organizat concurs. Dar ăsta a fost marele atu. Și asta îi învăț pe mulți dintre tinerii din ziua de azi că nu am făcut fițe că nu am rol principal, că duc tava, că vai de mine! Era chestie când faci figurație, de multe ori nu se știe când e nevoie de tine și atunci stai toată repetiția, nu vii de la 2 la 4 dacă de la 10 la 4 e repetiție, stai toată repetiția și s-ar putea să nu faci nimic în ziua aceea, că se repetă bucăți cu actorii. Dar eu doar pentru că respiram teatru și făceam ce-mi place, nu comentam. Și uite am stat cuminte, mi-am văzut de banca mea și m-am angajat relativ repede. Am 20 de ani pe cartea de muncă  plus vreo 2-3 ani înainte”, a povestit, Ioana Ginghină despre cum a reușit să se angajaze într-un teatru din Capitală, conform Impact.ro.

Vezi și: Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Promoter și clown pentru a se susține

Ioana a fost nevoită să îmbrace și costumul de clown pentru a face demonstrații în fața copiilor doar pentru a mai face un ban în plus, pe lângă împărțitul de flyere, iar cel mai interesant este cum își aduce aminte vedete de aceste experiențe marcanta, având în vedere multitudinea de locuri de muncă pentru a se putea întreține.

                              

“Ai mei mi-au cumpărat un apartament. Au vândut apartamentul bunicilor de acolo și mi-au cumpărat un apartament și luam în gazdă pe cineva, mai luam o fată, îi închiriam camera și stăteam două fete acolo. De obicei colege de facultate. Și mai făceam bani. Eram promoteriță, unde era nevoie împărțeam flyere, împărțeam periuțe de dinți, mă îmbrăcam în clown. Nu am să uit în viața mea când eram îmbrăcată într-un clown și împărțeam flyere pentru o firmă care făcea petreceri pentru copii și a venit un băiat: “Doamne, te văd așa frumoasă, trebuie să te salvez!”. Deși mie mi se părea foarte fun că te împrieteneai cu mai mulți promoteri, niciodată nu mi s-a părut că trag la jug, deci eu tot timpul munceam, am muncit de mică. De asta și cred că am atâta energie și aș face lucruri, pentru că întotdeauna am avut multe joburi”, a declarat, pentru Impact.ro, Ioana Ginghină.

Dietă cu pâine cu mucegai

În ceea ce privește alimentația din acea vreme a vedetei, aceasta mărturisește că uneori era nevoită să consume mâncare trecută de termenul de expirare, iar margarina cu pâine cu mucegai era principala candidată la alimentația Ioanei în studenție. Deoarece părinții au reuști să vândă apartamentul bunicilor, Ioana s-a putut bucura de propriul apartament în București, dar tot nu era de ajuns.

“Da, aveam probleme financiare în sensul că nu aveam ce să mănânc și mâncam pâine cu margarină și de multe ori era pâinea mucegăită. Dar ideea e că eu fiind la teatru puteam să merg la teatru gratis, mergeam de exemplu în discotecă și nu beam în discotecă, mă duceam în Regie și ne punea ștampilă din aia pe mână, ieșeam, beam la ultima bodegă acolo, că era mai ieftin și ne întorceam în din astea mai scumpe: în Dumars, în Max, din astea, dar numai dansam acolo. Cumva nu pot să zic că am simțit sărăcia, dar au fost perioade când efectiv nu aveam ce mânca. Preferam, dacă aveam niște bani, să-i dau pe o cola la bodega de lângă Dumars decât să îmi iau mâncare. Dă-o în colo de mâncare, lasă că mâncăm noi după aceea”, a spus Ioana Ginghină, conform Impact.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: facultate  financiar  ioana ghinghina  studentie  teatru ion creanga 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel