Ioana Ginghină, adevărul despre cele două divorțuri prin care a trecut: „Știu cum e să te măriți la toate vârstele”
Data publicării:
Ioana Ginghină a spus adevărul despre cele două divorțuri prin care a trecut. Ce sfat le dă actrița femeilor care se simt doborâte de astfel de probleme?

Ioana Ginghină este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Chiar dacă pe plan profesional aceasta s-a bucurat de un real succes, pe plan amoros a trecut prin două divorțuri. Aceasta a vrut să vorbească sincer despre aceste aspecte din trecutul ei și să le dea un sfat femeilor care se simt uneori depășite probleme, fie ele pe plan amoros sau profesional. 


Ioana Ginghină trăiește în prezent o frumoasă poveste de iubire, iar vara aceasta urmează să ajungă pentru e treia oară în fața altarului. Actrița spune că niciodată nu s-a lăsat afectată de problemele de pe plan amoros deoarece a înțeles de la o vârstă fragedă că fericirea stă doar în mâinile ei. 

Ioana Ginghină spune că cele două divorțuri au ajutat-o mult să evolueze și să meargă mai departe. Este recunoscătoare că din cea de-a două căsnicie a apărut Ruxandra, fiica ei, care i-a arătat ce înseamnă iubirea necondiționată. 


„S-a tot vorbit de eșecurile mele în cele două casnicii, așa de mult că erau să mă convingă și pe mine. 


Eu personal nu consider că am eșuat ci am evoluat. În prima căsătorie dacă aș fi rămas m-aș fi sfârșit de nefericire, iar din a doua căsnicie s-a născut Ruxandra, fiica mea, cea mai minunată lecție de iubire și devotament.


Poate avem criterii de măsurare a eșecului diferite, ceea ce este și normal.


Am ales să scriu acest articol pentru tine draga mea care ești acolo, poate pierdută, derutată și confuză și nu știi încotro să o apuci.


Eu îți spun că totul va fi bine, atâta timp cât te concentrezi pe ce contează și apreciezi ceea ce ai nu ce n-ai.


Mai în glumă mai în serios, știu cum e să te măriți la toate vârstele, deci am trăit iubirea și povești de iubire și la 20 și la 30 și la 40 de ani.
Există final fericit de fiecare dată. De tine depinde să alegi unde duce povestea ta”, a scris Ioana Ginghină pe blogul ei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  divorturi  ioana ginghina 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel