Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol aveau să meargă pe drumuri separate în anul 2019, după 12 ani de căsnicie. Pentru fiecare persoană, acest moment este unul foarte dificil, plin de frici, incertitudini și teama de a o lua de la capăt. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul actriței, care a fost nevoită să părăsească, împreună cu fiica ei, locuința în care-și construise sute de amintiri și să-și clădească o nouă viață, însă departe de prezența masculină care i-a fost aproape atât de mult timp. Chiar dacă vedeta nu vorbește foarte des despre genul acesta de confesiuni, aceasta și-a deschis sufletul, pentru a le oferi femeilor din comunitatea sa un exemplu demn de urmat.
„Acum cinci ani, la vârsta de 41 de ani, după 12 ani de căsătorie și cu o fetiță minunată de 10 ani, Ruxandra, viața mea a luat o întorsătură neașteptată. M-am trezit singură, confruntându-mă cu un gol imens în suflet și cu multe întrebări fără răspuns. Divorțul a fost un cutremur care mi-a distrus lumea pe care o cunoșteam. Credeam că am tot, familia perfectă, dar iată cum într-un moment am pierdut tot: familia și prin prisma despărțirii, și casa în care construisem atâtea amintiri.
Însă în acel moment de haos și incertitudine, am găsit curajul de a începe de la capăt, de a-mi face un plan. Am înțeles că viața nu se termină după o despărțire, ci doar capătă o nouă formă.”, a scris Ioana Ginghină, pe blogul ei personal.
Te-ar putea interesa și: Viitorul soț al Ionei Ginghină, gelos pe Alexandru Papadopol: „Se simțea ciudat că vine mereu fostul cu câte o prăjiturică”
Chiar dacă era deja a doua căsnicie eșuată, moment în care foarte multe femei ar începe să-și pună multe semne de întrebare și să renunțe complet la propria fericire, Ioana Ginghină spune că a privit mereu cu optimism spre viitor, lucru ce a adus-o în fața unei noi povești de dragoste.
„În ciuda durerii, nu mi-am pierdut încrederea în oameni și în bărbați. Am învățat că există oameni buni și răi, că nu toți sunt la fel și că fiecare experiență, fie ea pozitivă sau negativă, ne învață ceva. Acum, la aproape 46 de ani, mă aflu în pragul unei noi povești de dragoste.
Ruxandra a crescut și a devenit o adolescentă minunată de 15 ani. Împreună, ne bucurăm de fiecare moment al acestei vieți pe care mi-am reconstruit-o cu încrederea ca totul va fi bine. Din această experiență am învățat că trebuie să știu când să mă pun pe primul loc, mai exact sa fiu mai atentă la nevoile mele.”, a continuat actrița.
Citește și: Ioana Ginghină, 13 sfaturi pentru femeile trecute de 40 de ani: „Nu pot spune că mi-a fost ușor”
Chiar dacă momentul acela a fost extrem de dureros, Ioana Ginghină spune că acea experiență a făcut-o să fie femeia puternică de astăzi.
„Astăzi, la cinci ani de la divorț, mă uit în urmă și văd o femeie puternică, care a avut curajul să își urmeze inima și să își construiască o viață după propriile dorințe. Am avut încredere în mine și în puterea mea de a mă reface și de a merge mai departe.
Acesta este primul meu articol pe această temă, dar cu siguranță vor urma și altele. Am multe de împărtășit din experiența mea și sper că povestea mea vă va inspira și vă va oferi speranță.(...) Aveți încredere în voi și în puterea voastră de a vă reface viața. Dacă eu am reușit, și voi puteți.”, a mai spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Alexandru Papadopol divort ioana ginghina
Mi-Th Influencer, emisiunea...