Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Ioana Ginghină este una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră. Tocmai din acest motiv, artista s-a decis să abordeze un subiect destul de dur, dar și delicat, în același timp, din cadrul domeniul în care activează de atât de mulți ani. Teatrul a ajuns să fie extrem de afectat în ultima vreme, iar faptul că mulți actori vechi încep să-și dea demisia ar trebui să ridice un semn de întrebare, consideră Ioana Ginghină.
„Iată că într-un an de zile trei colegi cu mine de teatru, actori, și-au dat demisia. E prima dată în cei 20 de ani de când sunt eu angajată în teatru, ca un număr așa de mare de actori să ceară demisia. De ce statul român duce o așa de mare lipsă de oameni calificați? Este o întrebare care în ultimii cel puțin 20 de ani ne bântuie și ne costă în fiecare zi. Iată un răspuns simplu. Pentru că oamenii calificați pleacă de la stat, iar în locul lor vin, împinși politic, oameni foarte slabi, oameni care visează la pălării mult prea mari pentru capul lor mic.
Problema e că unii le obțin. Nu unii. Mulți. Foarte mulți. Nu contează calificarea sau proiectul, nu contează experiența, contează ce spate ai. Nu știu cum e în alte țări, dar în România noastră așa este. Ca urmare a acestui fapt, fie că ești la ICR în Londra, fie că ești la un teatru mărunt din București, senzația este aceeași, de greață și de deznădejdie.”, a scris Ioana Ginghină pe blogul ei perosonal.
View this post on Instagram
Aceasta se arată a fi de-a dreptul „saturată” de atitudinea pe care directorii marelor teatre o au în fața actorilor vechi. Totuși, este foarte greu să-ți găsești un alt loc mai bun în care să profesezi, consideră Ioana Ginghină, care spune că, tocmai din acest motiv, mulți actori îndură toate umilințele venite de la superiorii lor.
„Din păcate sistemul în care lucrăm unii dintre noi, cei de la stat este foarte îngust la minte, foarte rigid și preponderent retrograd. Ca medic, dacă îți dai demisia de la un spital public te duci în mediul privat sau în străinătate și ai șanse să înflorești, să te afirmi. Șanse mult mai mari decât un actor care își ia inima în dinți și spune: ”Până aici! Nu mai accept să fiu călcat în picioare de o regizoare închipuită sau să tremur de fiecare data când un director mă amenință cu tăierea salariului”
Unii vor rezista cumva și vor ieși ca niște umbre din acest sistem, alții vor strânge din dinți și vor strânge pumnul și cu o mână tremurândă sau hotărâta și vor scrie demisiile. Scrierea acestor demisii este dureroasă, pentru că în spatele nostru calitatea este din ce în ce mai slabă. Liceenii valoroși visează, speră și muncesc să studieze în afară și să rămână acolo. Ce rămâne? Cine rămâne? Cât de jos să coborâm ștacheta?”, a continuat actrița.
Actrița încearcă să privească optimistă spre viitor și speră că generația care va veni va reuși să suporte umilințele și presiunile regizorilor.
„Eu sper și cred că mai rămân suficienți oameni buni și aici. Dar acești oameni buni au un îngrozitor dezavantaj. Nu au spate politic, nu au propulsia asta otrăvită să ajungă la 30 si ceva de ani directori de teatre, de exemplu. Ei vor fi cei care, valoroși fiind, vor fi înjurați și scuipați de regizori închipuiți cu spate sau cu gură mai mare. Ei își vor scrie cu mâna tremurândă sau hotărâtă demisiile. Deci ce rămâne?”, a conchis actrița.
Recunoașteți personajul? Este una dintre cele mai iubite actrițe din România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ioana ginghina suparata teatru
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...