Ioana Ginghină își face planuri de nuntă. Când vrea actrița să aibă loc marele eveniment
Data publicării:
Ioana Ginghină a vorbit despre planurile ei de viitor, dar a dezvăluit și care sunt procedurile de frumusețe la care apelează.

După ce a ieșit dintr-o căsnicie cu un bărbat cu care a stat 12 ani de zile, Ioana Ginghină nu mai credea că se va căsători vreodată. Totuși, în ciuda dorințelor actriței, se pare că acest moment va sosi mai repede decât se aștepta.

"Ar trebui să urmeze nunta, dar pentru că nu reprezintă o prioritate pentru nimeni, nu ne grăbim. Și ne e și bine așa…Pentru mine, personal, nu mai înseamnă neapărat ceva această nuntă. De fapt de unde a pornit. Avem niște prieteni care ne-au cerut de nași, și ca să le putem fi lor nași ar trebui să ne căsătorim.

Ideea este că prietenii noștri se căsătoresc abia la anul, pentru că nu au găsit restaurant anul acesta.  Drept pentru care, da, probabil că undeva anul acesta o să fie și nunta. Acum, nunta nu o să fie o nuntă efectiv, o să fie o petrecere. Noi nu avem nevoie de local și de altele. Nu, o cununie civilă, o petrecere drăguță, cu prieteni și cam aia. Adică nu rochie, nu tam-tam, nu probleme..", a declarat Ioana Ginghină, potrivit ciao.

Ce dietă ține Ioana Ginghină

Actrița se declară a fi mulțumită de greutatea ei și, în tot acest proces de menținere a siluetei, evită, în principal, mâncarea unui aliment.

"Eu  acum sunt la o greutate care îmi place și îmi place de mine și sunt  perfect din punctul meu de vedere. Singurul lucru este că eu nu mănânc oricum carne, acum țin și post. Țin toate posturile, țin toate miercurile și vinerile post, plus toate posturile mari, Crăciun, Paște, Sfânta Marie.

Acum sunt la 55-56 de kilograme și înălțime 1,65 și eu nu sunt cu kilogramele, e vorba de cum arăți pentru că să știi, că acum 10 ani aveam mai puține kilograme. Dar dacă aș mai slăbi acum nu știu dacă ar mai arăta bine. Am o vârstă, pielea are altă textură, eu anul ăsta fac 45 de ani, adică pielea arată altfel.",  a mai spus ea.

La ce proceduri a apelat actrița

Chiar dacă este mulțumită de fizicul ei, Ioana Ginghină nu evită să-l îmbunătățească, prin orice mijloace. Mai mult, aceasta nu exclude nici apelarea la operațiile estetice.

"Chiar acum de curând am început să fac niște injecții cu niște enzime, care topesc grăsimile pentru că e burtica aia mică pe care nu prea zic că îmi doresc să o dau jos, dar dacă există aceste injecții, de ce nu, le încercăm. La frunte fac botox, dar nu așa cât să mă paralizez toată.

Eu întotdeauna am avut sâni frumoși, îi am în continuare, naturali, dar dacă va fi vreodată o problemă probabil că acolo aș interveni, dar eu întotdeauna am avut sâni frumoși și cred că cumva nu aș fi eu dacă nu mi-ar plăcea zona asta.",  adăugat actrița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  interventii chirurgicale  ioana ginghina  nunta  operatii estetice 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel