Ion Dichiseanu îi apare în vis fostei sale soții. Simona Florescu plânge de dorul regretatului actor: „Îl visez cum era când ne-am cunoscut”
A fost primul Crăciun fără Ion Dichiseanu. Fosta soție a regretatului actor a vorbit despre viața fără marea ei iubire.

Ion Dichiseanu s-a stins din viață pe 20 mai, la vârsta de 87 de ani. Marele actor și-a petrecut ultimele luni din viață pe patul de spital, din cauza unei infecții care i-a cauzat o pneumonie bilaterală. 

Simona Florescu, fosta soție a regretatului actor, femeia pe care acesta a iubit-o până în ultima clipă, se adună cu greu după această pierdere. Femeia și-a pierdut și tatăl în urmă cu un an, astfel că sărbătorile de iarnă au fost extrem de triste. 


„Sărbători triste. Eu l-am pierdut și pe tata, pe 3 noiembrie 2021 i-am făcut parastasul de un an. Am fost în familie, așa am petrecut. Acasă la Ioana și la Adi, au fost și socrii Ioanei, părinții lui Adi, și cele două fete, Amira și Anastasia. Am stat la masă, am povestit, am mâncat, am făcut cârnați, pentru că în fiecare an Dichi voia să-i fac cârnați. Așa că am făcut cu fetele, ca să fie pentru el. Iar de Revelion ei au rămas acasă, au petrecut împreună. Eu am plecat, am cântat, am muncit, la Vălenii de Munte”, a declarat Simona Florescu în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.

Ion Dichiseanu știa cum e să pierzi o persoană dragă. Din păcate, a învățat asta de la o vârstă fragedă, când și-a pierdut ambii părinți. 


„Nu suntem pregătiți niciodată și nu putem să acceptăm că ne-am despărțit de persoanele dragi. (…) Sunt cazuri în care oamenii pleacă prea devreme. Mama lui Dichi a murit la 42 de ani, a avut cancer. Tatăl lui a murit la un an și ceva, doi după ce a murit mama. La 17 ani, Dichi și-a pierdut părinții”, a mai spus fosta soție a regretatului actor. 


Ficca marelui actor de luptă cu depresia

 

Ioana Dichiseanu, fiica lui Ion Dichiseanu și a Simonei Florescu, trece printr-un coșmar. După moartea părintelui său, tânăra nu a mai putut să depășească tristețea și a căzut într-o depresie. Își visează tatăl frecvent și vrea să scrie o carte pentru a păstra memoria tatălui său și pentru generațiile viitoare. 


„Ioana are atacuri de panică! Se obisnuiește foarte greu, s-a îmbolnăvit și papagalul nostru are nouă ani. Cățelușa a murit și ea, s-a dus foarte repede după Dichi. Și eu am momente când mă uit la poze și plâng. Ioana trebuie totuși să-și revină, să depășească momentul ăsta! Îi e dor de el, că nu-i mai aude glasul. Amândouă îl visăm. Ioana și Adi lucrează la o carte pentru Dichi și la un album cu melodii interpretate de el”, a mai dezvăluit Simona Florescu, în emisiunea de la PRO TV. 

 

Simona Florescu îl visează mereu

 

Deși erau divorțați, Simona Florescu și Ion Dichiseanu își purtau o dragoste profundă. Moartea actorului a lăsat un gol uriaș în sufletul acesteia, care spune că încă îl visează. 

„Eu îl visez cum era când ne-am cunoscut. Cere tot felul de lucruri. L-a visat Ioana înainte de Crăciun și i-a spus ce cadou să-mi ia. Anastasia a înteles că la luat Doamne Doamne pe Dichi la el, ieri mi-a zis că l-a văzut pe Dichi. Ea îl moștenește pe Dichi, va fi o actriță foarte bună!”, a mai spus Simona.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Maria Alexandru | Dată: 06 ian 2022, 08:44

Nicoleta Luciu și Dinu Maxer, sursa foto Instagram/colaj Spectacola

Fosta iubită a lui Dinu Maxer, Nicoleta Luciu, dezvăluiri despre caracterul acestuia:"El era gelos și îmi dădea o stare de nesiguranță"

Gina Pistol, sursa foto Instagram, colaj Spectacola

Gina Pistol, în lacrimi: "Vă rog, nu e pregatită. Am facut o greșeală”. Ce s-a întâmplat cu micuța Josephine

Sursa foto: Delia, Instagram

Răzvan Munteanu vorbește despre plecarea Deliei de la iUmor: "Eu am mai discutat cu ea. Își asuma"

Cristina Demetrescu, captură video Youtube

Cristina Demetrescu, Horoscop pentru prima jumătate a lunii APRILIE 2023. Previziuni pentru toate zodiile

Octavian Strunilă, Smiley, Matei Dima, Vladimir Draghia/foto Instagram/ captură video YouTube

Octavian Strunilă, topul celor mai netalentați actori din România: „Matei Dima, Drăghia și Smiley. Am și argumente”

Camelia Pătrășcanu, captură video YouTube

Camelia Pătrășcanu, Horoscop pentru prima jumătate a lunii aprilie 2023. Previziuni pentru toate zodiile

Cristian Țopescu, Andreea Berecleanu, foto TVR.

Viaţa tulburătoare a lui Cristian Ţopescu, prin ochii celor care l-au iubit. Andreea Berecleanu, detalii neștiute despre prietenia cu regretata jurnalistă Cristina Țopescu

Sanda Ionescu, foto Facebook

Astrolog Sanda Ionescu, previziuni despre intrarea lui Pluton în Vărsător: „Schimbări masive ce vor influența sute de generații”

Foto Freepik

Condimentul care combate răceala, previne căderea părului și hidratează pielea

Anamaria Prodan, Carmen Harra/ foto Instagram/ captură video YouTube

Carmen Harra, prognostic despre relația Anamariei Prodan cu iubitul misterios: „Mama ei a îndreptat-o spre cineva”

Mădălina Crețan, captură video Youtube

Nosfe și-a prezis moartea? Soția artistului, șocată de ce a găsit în telefonul său: „E imposibil să nu mă șocheze. Nu am mai vorbit asta niciodată cu el”

Sursa foto: Carmen Tănase, captură TV

Ce etnie are, de fapt, Carmen Tănase. Informația pe care nimeni nu o știa: „Sunt cumva o corcitură”