Ion Drăgan, îngenunchiat de durere, după ce sora lui a murit. Ce sacrificii a făcut artistul pentru a-i salva viața: „Speram să treacă mai repede”
Data publicării:
Ion Drăgan are sufletul împietrit de durere, după ce sora lui a decedat. Artistul a făcut tot posibilul pentru a-i salva viața.

Ion Drăgan a avut parte de-a lungul timpului de multă durere. Unul dintre cele mai grele momente din viața lui a fost în momentul în care a aflat că sora lui suferă de cancer.

”E dureros să vorbești despre cineva care nu mai e lângă tine și s-a dus în ceruri. Acum era momentul potrivit să stea alături de familie. E cumplit. E cea mai mare durere, simți că ți s-a rupt ceva din tine. A fost un șoc. Ea ne-a povestit că a slăbit într-o lună 20 de kilograme foarte brusc. Am internat-o, dar la spital au zis că avea o simplă gastrită la stomac. La alt spital, din București, i-a spus că are metastaze gradul 4. Ea credea mereu și spunea că va muri. O și visez, foarte des. Și când mă cert cu muma, sau cu tăticul, ea mă ceartă. Dorința ei cea mai mare e să fim noi uniți ca familie și să avem grijă de copiii ei”, a mărturisit, cu lacrimi în ochi, Ion Drăgan la Acces Direct.

Pe vremea când era copil, artistul a fost și el diagnosticat cu această boală cruntă. Acesta a reușit să învingă cancerul, fiind operat de nu mai puțin de cinci ori.

„Eu de mic am avut probleme. M-am îmbolnăvit pe la 18-19 ani. Am fost pensionat pe caz de boală, eram sudor de meserie pe vremea aceea. A fost dureros atunci, poți să ai case și palate de aur, dacă nu ai sănătate, nu ai nimic. Am fost operat de cinci ori”, a mai spus cântărețul de muzică populară, care și-a bucurat sora cu melodiile sale chiar și pe patul de boală, până ce aceasta și-a dat ultima suflare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cancer  ion dragan  sora 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel