Jador și Oana Ciocan, pregătiți sa devină părinți cât mai repede. Artistul a dat din casă: „Muncesc în sensul ăsta. Poate o să se întâmple și la mine”
Irina Loghin se numără printre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară. Recent, artista a fost invitată să susțină un recital omagial, la spectacolul aniversar „Ion Macovei – 50 ani de cântec”, la Sala Unirii-Cinema Victoria din Iași, acolo unde a avut parte de o situație complet neașteptată.
Mai exact, Irina Loghin s-a trezit că este scoasă de pe scenă, chiar de gazda spectacolului, Doina Baciu, o prezentatoare de la Radio România Iași. Fanii care se bucurau de prezența artistei au început să huiduie, văzând toate cele întâmplate. Irina Loghin recunoaște că a fost unul dintre cele mai penibile momente din cariera sa de artist.
„Eu nu vreau să ia amploare acest conflict. Ce pot să zic? Lumea este așa cum este! Eu nu am nicio vină. Eu m-am dus acolo să fac un program, a fost public plătitor, iar biletul a costat destul de mult. A intrat, la un moment dat, o cucoană peste mine, nu știu cine era. Toată sala a huiduit-o, să mă dea afară. Mă întâlnesc rar cu asemenea conflicte. Eu cântam și ea a venit și m-a dat, pur și simplu, afară din scenă. Am înțeles că e de la Radio. Eu știam că prezenta o tânără programul, dar nu a mai fost fata aia drăguță. A intrat ea peste mine, ea voia să lanseze niște tineri acolo. Dar, acolo nu era festival pentru tineri! Lumea plătise să mă vadă pe mine și pe Sofia Vicoveanca! Aveam în contract scris să cânt 50 de minute, chiar o oră. Ea a intrat după 30 de minute și m-a scos afară. Publicul a huiduit! Până am ajuns la cabină publicul tot striga: Irina, Irina! Am spus publicului că organizarea e proastă și că voi reveni!”, a povestit Irina Loghin, pentru Click!
Doina Baciu, gazda evenimentului și cea care a scos-o pe Irina Loghin de pe scenă, a făcut primele declarații cu privire la acest subiect. Aceasta susține că marea artistă a folosit mai multe jigniri la adresa artiștilor, motiv pentru care o va da în judecată.
„A fost spectacol dăruit Radio Iași, avem toate declarațiile, tot ce a jignit doamna Irina în culise. I-a jignit pe toți soliștii, sunt declarațiile lor. Sunt jigniri foarte grave la adresa soliștilor și a organizatorului, și toate alea… Deja am luat legătura cu avocatul vor fi acționați în judecată cei de la ziar. A fost un spectacol dăruit Radio Iași, nu a fost un spectacol pentru doamna Irina Loghin. A fost să cânte, am dovezi că nu a dat nici măcar o factură, chitanță, banii sunt virați de organizator din luna martie, și sunt mai multe dovezi pe care acum le-am primit unde a fost cazată și ce a făcut. Chiar acum m-am despărțit de avocat, urmează un proces, probabil până voi ieși la pensie voi fi bogată!”, a declarat prezentatoarea evenimentului, Doina Baciu, pentru Star Popular.
Irina Loghin a rămas surprinsă de declarațiile Doinei Baciu și de acuzațiile care i-au fost aduse.
„Această persoană nu cunoaște, cred, valoarea unui spectacol, nu pot spun de unde a apărut. Celui care a organizat, Ion Macovei, îl știu de mult, i-am spus că vreau să cânt o oră. Faptul că am intrat atunci și ei nu au prezentat tinerii înainte, nu e vina mea. Eu nu am o problemă cu tinerii, sunt talentați. Nu era momentul lor acolo, publicul a plătit să cânte Irina Loghin!
De ce mă dă pe mine ea în judecată, că m-a dat afară de pe scenă?! Macovei a greșit pentru că el m-a invitat! Clauzele mele din contract sunt să cânt 50 de minute, o oră, altfel nu mulțumești publicul, trebuie să justifici banii! Să mă dea în judecată pentru ce? Eu nu am jignit pe nimeni. Eu am fost jignită că m-a dat afară din scenă! Doamna aceea mi-a zis: «Așa sunt ăștia consacrați, nu-i lasă și pe cei mici să se lanseze!»
Așa a zis pe scenă, asta m-a deranjat! Eu eram lângă ea! Era pusă pe rele. Înainte să intre ea pe scenă, l-a trimis pe Macovei si mi-a adus un buchet de flori. Macovei mi-a spus:« Vă rog să părăsiți scena că la 22 ne dă afară!» Aveau de promovat tinerii ăștia! Dar, publicul nu era interesat de ei, ci de capetele de afiș! Cum să jignesc eu tineretul? Nici nu știu cine sunt! Habar nu aveam. Când am ajuns și am văzut câți sunt, eu i-am spus: domnul Macovei, vezi că eu intru după o oră. Voia să mă bage ultima! Mai cântam și eu vreo două piese. Am intrat după o oră și un sfert! Sofica a cântat prima! Cred că vreo 20-25 minute”, a mai declarat Irina Loghin, în exclusivitate, pentru Click!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: irina loghin scandal spectacol