Această sărbătoare este marcată atât de credincioși ortodocși, cât și catolici, fiind însoțită de tradiții și superstiții transmise din generație în generație.

Născut la sfârșitul secolului al III-lea, în orașul Patara din Asia Mică (astăzi Turcia), Sfântul Nicolae a provenit dintr-o familie înstărită și evlavioasă. Părinții săi, Teofan și Nona, și-au dorit mult un copil și l-au botezat „Nicolae”, care înseamnă „biruitor de popor”. Încă din copilărie, Nicolae s-a remarcat prin credința sa puternică și dorința de a ajuta pe cei săraci.

Rămas orfan de tânăr, Nicolae a moștenit o mare avere, pe care a folosit-o pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. Hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din Lichia, el a devenit o figură emblematică a Bisericii. A fost închis în timpul persecuțiilor creștine inițiate de împărații Dioclețian și Maximian, dar a fost eliberat odată cu decretul de toleranță al lui Constantin cel Mare, în 313.

Sfântul Nicolae a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, unde a apărat dogmele creștine împotriva ereziei ariene. După moartea sa, în jurul anului 343, moaștele sale au fost păstrate în biserica din Mira și ulterior mutate la Bari, în Italia, în 1087.

Cea mai cunoscută poveste despre Sfântul Nicolae este aceea a unui tată sărac care, neputând să-și întrețină cele trei fiice, intenționa să le vândă pentru a le asigura traiul. Nicolae a aflat despre necazul acestuia și, noaptea, în taină, a aruncat o pungă cu galbeni prin fereastra casei lor. Acești bani au permis căsătoria primei fiice. Gestul s-a repetat pentru celelalte două fete, salvându-le astfel de la o soartă tristă.

O altă legendă povestește despre salvarea unor marinari aflați în pericol pe mare. Rugându-se Sfântului Nicolae, aceștia au fost izbăviți de o furtună cumplită. În altă întâmplare, Sfântul Nicolae a readus la viață un marinar care căzuse peste bord și se înecase.

În seara de 5 decembrie, copiii din întreaga lume își curăță ghetele și le așază la ușă sau la fereastră, așteptând darurile de la Moș Nicolae. Cei cuminți primesc dulciuri, fructe, jucării, iar cei neascultători pot găsi în cizmulițe o nuielușă, simbol al îndemnului la disciplină.

În tradiția populară românească, Moș Nicolae este considerat vestitorul iernii, fiind înfățișat călare pe un cal alb, ceea ce simbolizează prima zăpadă. Se spune că păzește soarele, pentru a nu se ascunde și a lăsa lumea fără lumină și căldură.

Un obicei specific sărbătorii este punerea în apă a crenguțelor de pomi fructiferi (meri, pruni, cireși). Acestea sunt așezate lângă icoane, iar dacă înfloresc până la Anul Nou, este semn că anul ce vine va fi unul bogat și roditor.

În unele sate, cetele de tineri se organizează în ziua de Sfântul Nicolae pentru a repeta colindele pe care le vor cânta de Crăciun și Anul Nou. Este o tradiție care marchează începutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă.

Cultul Sfântului Nicolae a fost extrem de popular în Europa, mai ales înainte de Reforma protestantă. În Germania, Franța și Țările de Jos existau mii de biserici dedicate lui. În Olanda, Sfântul Nicolae este cunoscut ca „Sinterklaas”, iar coloniștii olandezi au adus acest nume în America, unde a evoluat în figura lui „Santa Claus” (Moș Crăciun).