Iubitul Elenei Udrea, prima REACȚIE după arestare: I-ați luat mama abuziv de lângă ea
Data publicării:
Iubitul Elenei Udrea a făcut prima declarație, după ce aceasta a fost condamnată definitiv la închisoare.

Iubitul Elenei Udrea a făcut prima declarație, după ce aceasta a fost condamnată definitiv la închisoare. Bărbatul acuză Înalta Curte de Casație și Justiție a României, pentru faptul că încalcă Constituția țării. Acest lucru este argumentat de faptul că Elenei Udrea i s-a respins contestația de a fi rejudecată, lucru care de obicei a fost admis, spune Alexandrov Adrian.

"Sunteți mulți cei care ne-ați dat mesaje de încurajare și apreciez din suflet că vă gândiți atât la noi, cât și la fetiță noastră de 3 ani. Și, pentru asta, vă mulțumim! Presa a dorit o reacție din partea mea, așa că voi scrie câteva rânduri despre EXECUȚIA ELENEI UDREA: Trăim vremuri în care Constituția României nu mai înseamnă nimic pentru unii dintre cei care aplică legea, așa că au ajuns să condamne selectiv, sau la ordin! Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții. Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea, care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplica legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași).

Elena Udrea avea dreptul de a-i fi admisă contestația și de a-i fi rejudecată cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, deși în TOATE cazurile similare au fost admise.(ex: Dan Șova, V. Ponta, Iulian Bădescu, Șerban Pop, Horia Simu etc). Astfel ICCJ încalcă Constituția României, dând curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curții Constituționale a României. Președintele completului de judecată, Ana Hermină Iancu ( magistrala decizia ei), a stabilit că trebuie REJUDECATĂ cauza, dar ceilalți magistrați criminali și anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Mădălina Alexandrescu și Alina Ioana Ilie care au dat decizia ILEGALĂ, trebuie excluși din magistratură.", a scris Alexandrov Adrian, iubitul Elenei Udrea, pe Facebook.

"I-ați luat mama abuziv de lângă ea"

Acesta spune că un lucru similar s-a întâmplat și în 2018, iar durerea pe care o simte fiica lor este foarte mare.

"La final, i-aș întreba pe inchizitorii mai sus amintiți, dacă tot se pricep la toate… cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea? Nu v-aș dori niciunuia dintre voi, să simtă copiii voștri durerea pe care o simte fetița mea, că i-ați luat mama abuziv de lângă ea, pentru a două oară! 2018 Costă Rică va spune ceva? După 3 luni de pușcărie, ați eliberat-o tot prin decizia voastră, a fost o greșeală, o eroare, nu? Și dacă nu aveți copii, v-aș dori să aveți cât mai mulți, să simțiți și voi iubirea adevărată dintre un părinte și propriul copil.Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veți scăpa niciodată, e mereu dreapta și nu judecă strâmb că voi!(mulțumesc tuturor celor din presă care au stat zile în șir la poartă, că nu au pus presiune pe mine, când eram cu fetiță în drum spre grădiniță ).", a continuat acesta.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv

Fostul ministru, Elena Udrea, a fost condamnată definitiv în iunie 2018, la 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea a introdus atunci două căi extraordinare de atac: recurs în casație și contestație în anulare. Cea din urmă a venit pe fondul deciziei CCR care a declarat ca fiind nelegală constituirea completurilor de 3 și de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dcnews.

Chiar dacă aceasta a încercat să fugă din țară, Elena Udrea a fost prinsă pe teritoriul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia, în Kulata și a fost reținută de autorități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alexandrov adrian  elena udrea  inchisoare  iubit  replica 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel