Iuliana Tudor a împlinit 44 de ani. Prezentatoarea TV, melancolică de ziua ei: „Cuvintele acelea rămân – și vor rămâne peste timp”
Data publicării:
„Vedeta populară” a Televiziunii Române, Iuliana Tudor își aniversează ziua de naștere pe 16 iunie, prilej de bucurie, dar și de amintiri. Cum au fost aniversările sale de până acum ne spune chiar ea.

„Ești cea mai bună mămică din lume și te iubesc mult!”, sunt cuvintele scrise pe o felicitare de mâna emoționată a unui copil  - pe atunci în vârstă de 5 ani - pentru mama lui, în zi de sărbătoare. Pentru că, da, pentru Tudor, Iuliana Tudor este doar Mama. De atunci, în fiecare an, vedeta TVR adaugă câte o felicitare la colecția ei de suflet.

„E foarte emoționant când, de ziua mea, Tudor îmi scrie câte ceva pe o felicitare și cuvintele acelea rămân – și vor rămâne peste timp – bucuriile mele de ziua mea”, mărturisește Iuliana Tudor, răsfoind felicitările primite de la fiul ei, de când a învățat să scrie, păstrate peste ani.

Născută la începutul verii, vedeta TVR și-a petrecut majoritatea aniversărilor din ultimii ani la filmări ale emisiunilor sale sau la evenimente a căror gazdă a fost. Așadar, urările de „La mulți ani!” au venit fie în platou – la „O dată-n viață” sau „Vedeta populară”, fie pe scenă. Acum, când se pregătește de o aniversare simplă și discretă, în cercul restrâns al celor apropiați, Iuliana își amintește cu plăcere de una dintre surprizele făcute de colegi, după o zi de filmare: „Un moment de care îmi amintesc cu drag este când colegii mi-au pregătit o petrecere surpriză, undeva, în oraș – m-au chemat acolo cu un pretext oarecare, iar când am ajuns, am găsit foarte mulți prieteni ai emisiunii, ai echipei, prieteni ai mei etc. A fost tare frumos atunci!...”, povestește ea.

Pe firul amintirilor, „vedeta populară” de la TVR rememorează vremurile în care era doar o copilă de școală, iar prieteniile se legau ușor, cu toți colegii de clasă. „Zilele de naștere din copilărie mi le petreceam cu colegii de la școală, pe care îi chemam acasă. Pregăteam cu ai mei întotdeauna... îmi amintesc cum făceam cu mami ghirlande de hârtie colorată și decoram casa – încercam să fie cât mai festiv posibil. Așa erau vremurile. Oarecum, pandemia ne-a readus puțin la vremurile acelea, în care petrecerile se țineau acasă (casa era locul cel mai bun de întâlnire pentru astfel de ocazii), în care veneau prietenii cei mai buni”, mai spune Iuliana. 

Întâlniri emoționante și în Finala „Vedeta populară”, duminică, 20 iunie, la TVR 1

După bucuria aniversării, Iuliana Tudor împărtășește prietenilor emisiunii „Vedeta populară” bucuria revederii cu oameni dragi, în Marea Finală a sezonului 6 al emisiunii. Duminică, 20 iunie, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 au ocazia să reprimească în casele lor îndrăgiții Lăutari din Chișinău, conduși de maestrul Nicolae Botgros.

„Am așteptat atât de mult clipa aceasta! Cu dor și drag pentru frații noștri! Maestrul Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii sunt din nou pe platourile Televiziunii Române! Bucurie pură!”, a exclamat Iuliana, la repetițiile pentru Finala de duminică.
Cele cinci finaliste calificate vor fi parte a unui spectacol grandios, în care vor fi susținute și de celebrii Juni ai Sibiului, veniți în platoul TVR alături de managerul Silvia Macrea. La rândul lor, membrii juriului vor impresiona publicul prin momente special gândite pentru seara cea mare.

Iuliana Tudor ne invită să aflăm spre ce zonă a țării pleacă, de data aceasta, Trofeul „Vedeta Populară” și Marele Premiu de 100.000 de lei, urmărind Finala celui mai iubit talent show de folclor, duminică, 20 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: iuliana tudor  tvr  vedeta populara 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel