Iată dialogul dintre Iuliana Tudor și Ionuț Vulpescu la Avangarda:

25 de ani de când Iuliana Tudor s-a urcat în trenul potrivit. „La gară m-au chemat prin difuzoare să mă prezint la informaţii”

I.V.: Asta trebuie povestit. Nu e un tren... se zice, ai ratat trenul, dar nu! În cazul tău a fost chiar un tren.

I.T.: Da. Eram în gară la Tulcea. După un concurs mergeam, cântam atunci. Eram la Şcoala Populară de Artă de la Ploieşti şi mă căutau pentru un casting care se desfăşura la TVR. Profesoara mea de canto a fost căutată de cei de la TVR şi apoi la părinţii mei. Nu e, unde e, la Tulcea. Au sunat acolo, de acolo e la gară şi la gară m-au chemat prin difuzoare să mă prezint la informaţii. Şi aşa a fost. Am schimbat biletele în ziua aceea era şi-am ajuns ultima la concurs. N-am înţeles nimic din ce mi s-a întâmplat atunci. A fost ceva la limita nebuniei pentru că nu eram aranjată. Eram ca de pe tren. Ca de pe tren. Şi, vedeţi, a contat intuiţia celor care erau în comisie. Doru Dumitrescu, Mariana Şoi, Totitus Munteanu şi Anca Fusariu. Cea care m-a şi văzut de fapt în cadrul concursului Moştenitorii, din cadrul emisiunii Tezaur Folcloric. Acolo am cântat prima oară. Şi aşa a început.

De la Coada Izvorului la Topul Folclorului. Iuliana Tudor, necăjită de felul în care e înțeleasă libertatea astăzi: „Acolo am trăit în respect. Acum suntem îndreptăţiţi să ne revoltăm pentru orice”

I.V.: A fost trenul, ala a fost TGV pentru tine. 

I.T.: A fost ceva predestinat. Aşa îmi place să spun. Şi acum gândesc că aceasta e misiunea mea. Aceasta a fost de fapt şi este în continuare emisiunea mea aici. Să duc mai departe valorile acestea.

I.V.: Satul de care vorbim se cheamă Coada Izvorului. 

I.T.: Da. 

I.V.: Și numele acestui sat este încearcă predestinat. 

I.T.: Da... Dar în orice caz... 

I.V.: Acolo e Coada Izvorului. Este şi un oximoron, așa de început și de sfârșit. 

I.T.: Exact.

I.V.: Şi coada, şi izvorul. E un oximoron în onomastica asta. Dar în orice caz trimite la rădăcini. Trimite la tradiţie. Trimite la un fel de a trăi, de a-ţi asuma cumva trecutul.

I.T.: Şi cu ceea ce îmi place să folosesc, respect în primul rând. Acolo am trăit în respect. Acum nu se mai respectă mare lucru. Acum suntem îndreptăţiţi să ne revoltăm pentru orice. Împotriva oricui. Nu mai există ruşinea că domnul profesor spune ceva. Nu e adevărat. Eu pot să-l contrazic pe domnul profesor. Că eu ştiu mai bine.

I.V.: Nu mai are autoritate şcoala. 

I.T.: Ce să mai zicem. Sunt nişte ani de zile în care cred că s-au surpat mai multe.

I.V.: Şi câte vreme cineva care ia 6 sau 7, ajunge social vorbind mai bine decât ăla de 9 şi 10. 

I.T.: Avem o problemă. Avem o mare problemă.