Vestea morții marelui canotor român, Ivan Patzaichin a întristat o lume întreagă. Ivan Patzaichin, în vârstă de 71 de ani, era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias din Capitală, după ce a făcut o boală incurabilă. S-a stins din viață după o lungă suferință și în ciuda strădaniilor medicilor de a-l ajuta.  Familia marelui sportiv a anunțat că nu dorește să fie publicate și alte amănunte, doar a confirmat că legendarul canotor s-a stins din viață. 

Puțini sunt cei care știu povestea de viață impresionantă a marelui canoist român. Acesta provenea dintr-o familie modestă și a avut o copilărie plină de neajunsuri. Cu toate astea, Ivan Patzaichin povestea că a fost fericit și s-a bucurat din plin de tot ce i-a oferit viața.

Acesta a avut doi părinți care l-au susținut necondiționat, însă cel mai mare sprijin a venit din partea bunicului său, care locuia la câteva case distanță.

”Tot de bunic mă leagă cea mai frumoasă aducere aminte. Într-o dimineață, să tot fi avut vreo patru anișori, m-am trezit în barca lui. Clipocitul apei bătute de vâsle și soarele leneș ce-mi învelea fața mi s-au întipărit în minte pentru totdeauna. Dormisem la el, ca de obicei, iar bunicul, la ora potrivită, nu m-a deșteptat. M-a luat în brațe, așa, adormit cum eram, m-a așezat în bărcuță și a ieșit cu mine pe luciul apei, la pescuit. Mi s-a părut cea mai frumoasă dimineață”, a povestit Ivan Patzaichin, pentru oamenidepoveste.ro.

Ivan Patzaichin a povestit că, din cauza faptului că nu avea haine, mama sa s-a apucat de croitorie. La vârsta de 12 ani, acesta mergea cu tatăl său după lemne pentru foc, lucru care îl epuiza, mai ales că avea o vârstă foarte fragedă. De  cele mai multe ori adormea vâslind, în barcă.

”Aveam 16 ani când am văzut, la televizorul instalat în sat, la Căminul Cultural, știrea că doi băieți plecați din locurile noastre deveniseră campioni mondiali la vâslit, cum se spunea. Atunci mi-am spus că, dacă ei au putut, mie îmi va fi la fel de ușor. Eu n-am plecat de acasă ca să fac sport, ci ca să devin campion. A fost țelul meu în viață și nu m-am oprit până nu l-am atins”, a mai povestit Ivan Patzaichin.