Adriana Bahmuțeanu continuă lupta cu Honorius și Silvius Prigoană și în anul 2025. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai săi: „La mine au reguli, acolo nu”
Pe 27 decembrie, Jador și Oana Ciocan și-au unit destinele și au avut parte de o nuntă ca în povești. Deși Jador este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști de la noi din țară, el și iubita sa au ales să petreacă alături de cei mai apropiați oameni, feriți de ochii curioșilor. Cântărețul și partenera sa de viață au purtat ținute albe, iar nașii celor doi au fost nimeni alții decât Cătălin Moroșanu și soția sa, Georgiana.
Pentru că au existat mai multe zvonuri și speculații despre motivul pentru care cântărețul a ales să aibă o petrecere discretă, Jador a transmis un mesaj prin care a explicat decizia. Artistul a scris, în mediul online, că fiind un artist care a trăit ani întregi în lumina reflectoarelor, a simțit mereu presiunea de a transmite bucurie și de a zâmbi, chiar și atunci când realitatea era, de fapt, alta. De aceea, a ales ca nunta lui să fie despre oamenii cei mai apropiați și dragi lui, o zi simplă și fără fast.
De asemenea, Jador a mai avut o regulă ieșită din comun, și anume a ales să nu primească dar sau cadouri din partea invitaților. Totodată, cântărețul a precizat că a ales simplitatea, în ciuda faptului că și-ar fi permis să aibă o petrecere luxoasă. În final, el a mărturisit că nunta lui și a Oanei a fost o zi în care s-a simțit cu adevărat autentic și fericit alături de oamenii dragi lor.
Te-ar putea interesa și: Oana Radu a fost cerută în căsătorie! Cum arată inelul primit de la iubitul ei
„Fiind un artist care a trăit ani întregi în lumina reflectoarelor, participând la nenumărate evenimente și petreceri, am simțit mereu presiunea de a zâmbi și de a transmite bucurie, chiar și în momentele în care interiorul meu era diferit. Tocmai de aceea, nunta mea nu a fost despre fast sau obligații, ci despre oameni dragi, familie și prietenii cei mai apropiați. Am vrut să fie o zi simplă, naturală, ca o zi de naștere petrecută cu cei pe care îi iubesc cu adevărat. Am impus o regulă clară: fără daruri, fără bani, fără atenții. Totul a fost doar despre noi și despre cei care ne-au fost aproape din inimă, nu din formalități.
Da, oamenii au avut opinii, au comentat despre locație, ținute și alte detalii. Mulți au uitat că, deși îmi permiteam cel mai mare lux, am ales simplitatea. Vreau să le mulțumesc pentru atenția pe care mi-au oferit-o din nou și să le urez un an nou plin de liniște și iubire. Pentru mine, aceasta nu a fost o nuntă ca toate celelalte. A fost ziua în care am fost autentic, fericit și liber, alături de cei mai importanți oameni din viața mea”, a scris Jador, pe pagina sa de Instagram.
Te-ar putea interesa și: Ce alimente nu se consumă în noaptea de Revelion și ce trebuie să mâncăm pentru noroc și belșug
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Astrologul Ana-Maria Ticea a...
Bursucu' a anunțat că a...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Lotul echipei de fotbal Petrolul...
Bursucu' a anunțat că a...