Jador îi declară război lui Nea Mărin: „Orice se va întâmpla de-acum înainte până la sfârșit”. Motivul pentru care au ajuns la cuțite
Data publicării:
Jador este rebelul echipei de vedete la Poftiți pe la noi! Poftiți la târg și îi declară război lui Nea Mărin


Săptămâna aceasta, la Poftiți pe la noi! Poftiți la târg, Nea Mărin explorează județul Bistrița-Năsăud, împreună cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, în noua destinație fiind însoțiți de Jador, Adriana Trandafir, Maria Buză și Marius Damian. Este cea de-a cincea serie de vedete din acest sezon Poftiți pe la noi!, care aduce aventurile prin țară ale lui Nea Mărin la Antena 1 în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30. 

Fiecare vizită în destinația aleasă, fie că e vorba de atelier de tâmplărie, stupărie, moară de măcinat porumb, distilerie tradițională de țuică, solarii de legume, fermă de bivolițe vine la pachet cu munci specifice de la care e foarte greu să se eschiveze vreunul dintre participanți. Cel care își propune, însă, asta, cu tot dinadinsul, este Jador.

 Astfel, de data aceasta, Liviu și Andrei și-au găsit un concurent serios în Jador când vine vorba de șotii care pun la încercare răbdarea lui Nea Mărin. ”E prea tare să nu faci nicio prostie și să-l asculți pe Nea Mărin fără să comentezi! Mă uit la ce face Jador... El obosește de zece ori mai mult decât mine. Abia acum m-am prins!”, a declarat cu umor, la un moment dat, Liviu, atunci când a constatat că s-au schimbat rolurile și, din cel neascultător, a devenit cel cooperant, fiind înlocuit în postura rebelului de Jador.

 Doar că schimbarea nu durează mult și inevitabilul de produce, Liviu pactizând cu Jador. ”Mi-am ieșit din pepeni!”, exclamă Nea Mărin în ediția Poftiți pe la noi! Poftiți la târg din această seară, de la ora 20:30. Iar urmarea îl șochează pe Jador: ”Am auzit deodată bum! A fost singurul moment în care eu m-am speriat, dar m-am speriat rău! Nea Mărin, orice se va întâmpla de-acum înainte până la sfârșit, ți-ai semnat al doilea contract prin care eu îți declar război!”.

 

 

 Cum decurg confruntările dintre rebelii echipei și Nea Mărin, cum se descurcă vedetele cu misiunile de care au parte, dar și cum se va desfășura organizarea târgului pentru meșteșugari și a spectacolului cu care culminează vizita la Bistrița-Năsăud telespectatorii vor descoperi în această seară și mâine seară, la Antena 1, de la 20:30.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Jador  Liviu Vârciu  nea marin  poftiti pe la noi  targ 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori


Tata sau mama? Cine transmite inteligența copilului?

Întrebarea dacă inteligența este transmisă a fost...



pixel