Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil
Zilele trecute, Jador a făcut un anunț neașteptate, cu care și-a șocat fanii. Mai exact, artistul a anunțat că își va încheia cariera muzicală la sfârșitul acestui ani, din cauza problemelor cu care se confruntă. Artistul nu a dat mai multe detalii despre starea sa de sănătate, însă fratele acestuia a declarat că problemele cu care se confruntă Jador sunt destul de grave și ar fi suspect de cancer de colon, o boală cu care au fost diagnosticați și părinții săi, în urmă cu mai mulți ani.
„Ultima decizie o ia Dumnezeu, nu omul. Nici fratele meu, nici părinții noștri, nimeni altcineva decât Dumnezeu. Nu pot spune prea multe, fiindcă e vorba despre viața fratelui meu. Nu i-a fost ușor să transmită ce a transmis fanilor săi. Sigur că familia știa. Jador e un mare luptător și va face tot ce stă în putință ca să schimbe situația. Însă va trebui să-l ajute și organismul. E posibil să aibă ceva ereditar. Mama și tata au fost amândoi operați de cancer la colon. Au trecut însă zece ani și amândoi sunt în viață. Lucru pentru care îi mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu!
De aceea, încercăm să ne păstrăm speranța, dar ultima decizie e la Dumnezeu”, a declarat fratele lui Jador, Răzvan Dumitrache, pentru Playtech Știri.
Acum, noi informații ies la iveală despre starea de sănătate a artistului. Bogdan Mocanu a declarat că prietenul său se confruntă cu probleme care pornesc de la esofag până la stomac, iar din acest motiv va ajunge de urgență pe masa de operație. Totodată, bunul prieten al artistului a precizat că aceste probleme i-ar afecta și corzile vocale.
Potrivit spynews.ro starea lui Jador nu este deloc una bună, iar surse apropiate acestuia au dezvăluit că are sângerări rectale.
"Jador are o problemă de la esofag în jos până în stomac. Nu stiu exact din care capăt plecă problema. Cert este că trebuie să se opereze, asta este cel mai important pentru el. Îi sunt afectate corzile vecale. Nu știu daca va putea să revină pe scenă, dacă recuperarea este ok, bănuiesc că da. Sper că, cariera lui muzicală să nu se oprească aici. Avem atâția oameni de încântat, eu cu versurile, iar el cu vocea lui. Chiar sper să nu se întâmple nimic. Acesta ar fi un moment în care să vă faceți o cruce sau să va gândiți frumos la prietenul nostru, la Jador.", a decarat Bogdan Mocanu pentru Spynews.ro
”Vă anunț cu părere de rău că, cariera mea se încheie aici! 2023. Voi scoate piesele pe care le-am pregătit pentru voi anul acesta și care sunt deja pregătite pentru jadorașii mei! Ultima piesă va fi în luna decembrie împreună cu managerul meu și toată echipa am deschis că sănătatea mea e mai importantă!
Anul ăsta, cât ne mai rămâne, sper ca Dumnezeu să mă mai țină în viață și să pot merge măcar la câteva concerte! In cazul în care nu o să mai fiu… vă dau vouă fanilor mei muzică gratis! Vă iubesc și sper să nu va supere acest mesaj. Aveți grijă de sănătatea voastră!'', a scris Jador pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Jador operație sănătate starea de sanatate
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...