Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
În urmă cu ceva timp, Jean Paler a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol pe litoral. Actorul a fost internat la Terapie Intensivă, acolo unde a stat sub supravegherea atentă a medicilor. Ulterior, actorul a fost transferat în patru spitale. Acum, actorul se află în Spitalul Militar.
Jean Paler a mărturisit, în cadrul unui interviu recent, că de cinci zile se află în Spitalul Militar la secția de cardiologie.
'Am fost în patru spitale și am ajuns la București. De cinci zile sunt în Spitalul Militar la secția cardiologie, după ce am trecut prin toate secțiile de terapie intensivă', a declarat Jean Paler, pentru viva.ro.
Îndrăgitul actor a precizat că medicii i-au recomandat să se retragă din lumina reflectoarelor și să stea cât mai mult acasă, deoarece are nevoie de cât mai multă odihnă.
'Sunt atât de multe adunate, încât nici ei nu mai știu ce să îmi mai zică. Singurul sfat al lor este să stau acasă. Ar fi cazul să mă retrag. Eu de-abia aștept să înceapă Festivalul Umorului din zona Maramureșului. Se ține la Baia Mare. Este la jumătatea lunii octombrie. Al doilea festival de acest gen se ține în memoria lui Gyuri Pascu. Am fost în fiecare an la festival, am fost prieteni la cataramă', a declarat Jean Paler.
În ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, Jean Paler este foarte optimist și speră să își revină anul acesta, pentru a se putea bucura de festivalurile de anul viitor. Actorul se află în spital de trei săptămâni, acolo unde a stat sub supravegherea atentă a medicilor.
'Medicii au spus că e mai bine să merg acasă, să mă odihnesc, că am timp să merg la festivaluri și la anul. Mă pun eu pe picioare! Comparativ cum am fost la început, pe o scară de la 1 la 10, am depășit 5. Am întrebat puțin mai devreme cât mă mai țin și m-au întrebat dacă mă grăbesc. Sunt deja în spital de aproape trei săptămâni. Nu mai au ce să îmi facă. Nu mi-au pus alte stenturi. Inimioara a obosit și ea', a mai declarat actorul de comedie.
În urmă cu trei săptămâni, Jean Paler a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău pe scenă, în timpul unui spectacol. Îndrăgitul comediant susține că starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza unui puseu cardiorespirator.
'Eram la mare și, după un spectacol, mi s-a făcut rău. Eu am fost vinovatul principal al căderii mele. Am făcut un puseu cardiorespirator. Nu am mai putut respira. Au chemat salvarea. Dar eu am vrut să mă deplasez singur, cu un cadru. M-au dus, mai întâi, la spital în Constanța, apoi periplul a continuat. Nu-mi dădeau de cap. Nu știau unde să mă trimită, ce să facă cu mine', a mai declarat Jean Paler.
Cum trece Andreea Marin peste certurile cu fiica sa: „Suntem amândouă la fel de focoase, ne ambalăm”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: jean paler sănătate spital
Mi-Th Influencer, emisiunea...