Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Jean Paler, în vârstă de 69 de ani, spune că a ajuns să trăiască cu teama facturilor. Artistului nu i s-a mai emis nicio factură din luna mai, în ciuda solicitărilor pe care le-a făcut. De teamă că va avea mult de plată, actorul spune că a scăzut consumul de curent și gaze.
„Să fiu foarte cinstit, eu am vorbit în cabină cu colegii mei exact de facturile astea. Toată lumea asta discută. Nu prea folosesc curentul, nu prea folosesc gazele, ci doar la limită. Fac foarte multă economie, pentru că nu mi-au venit facturile din luna mai. Realizați când vor veni câți bani am eu de plată? Îmi e foarte frică, am trimis mail-uri, am scris, i-am rugat, dar nu te bagă nimeni în seamă. Suntem degeaba, suntem ai nimănui”, a spus Jean Paler, la Antena Stars.
Actorul a avut mari probleme cu inima, în trecut. În 2012, artistul a suferit un infarct, iar acum are trei stenturi la inimă, care i-au salvat viața. Cu toate astea, el spune că se simte bine și că stă foarte bine cu sănătatea.
„Sunt bine cu sănătatea. Funcționez pe un principiu: nu vreau să dau de lucru la preot încă vreo 10-15 ani de acum încolo. Am familia care are grijă de mine, restul mă descurc eu, încă nu am căzut atât de jos să nu pot să fac treabă și nici nu mă las. Am ambiția de a nu mă lăsa”, a mai spus actorul.
Jean Paler spune că în luna ianuarie a plătit 2000 de lei facturile la gaze și energie electrică, în condițiile în care a avut grijă la consum și spune că a stat mai mult în frig.
”Am primit facturi mari. M-au rupt. Stau la fiecare final de lună cu inima ca un purice, de teama cât or mai veni iar facturile. La nimic nu mă mai gândesc decât la facturi. Nu am nicio reducere sau cel puțin nu știu eu de așa ceva. Au venit așa, peste așteptări, iar eu am un apartament cu două camere, ce fac alții care au spațiu mai mare? Este strigător la cer! (...) În ianuarie mi-a venit o factură la gaze de 1.100 lei, iar la lumină de 870 de lei. Practic, pe amândouă am scos din buzunar 2.000 de lei. Noroc că mai merg de colo, colo și fac treabă și am cu ce să le plătesc. Cu toate astea, să nu vă imaginați că am în casă nu știu câte grade și mor de cald. O țin pe 17 sau 18 grade, cu mult sub cât o țineam în alte ierni, iar la Sinaia este frig”, a declarat Jean Paler pentru FANATIK.
Artistul spune că nu înțelege de ce a avut costuri atât de mari, în condițiile în care deține un apartament de două camere. Mai mult, mărturisește că regretă că nu locuiește la curte, asemenea prietenului său Gabriel Dorobanțu, care a găsit și alte modalități de a reduce consumul de gaze.
”Asta vorbeam și cu Gabriel Dorobanțu, despre facturi. Dar la el este, totuși, mai bine decât la mine acasă. La o casă mai poți scăpa de gaze, improvizezi o sobă și te scoți. Faci centrală pe lemne, cu talaș și rumeguș, și ai căldură în toată casa. Eu am centrală termică și consumă destul de mult pentru apă caldă la bucătărie și la baie, dar face și căldură în toată casa”, a mai spus actorul pentru sursa citată.
Celebrul actor, cu peste 20 de ani de experiență în lumea teatrului și a filmului, are un venit lunar de doar 920 de lei.
„Sunt puțini bani, ce să fac cu această sumă mică, mai muncesc vara, ca să strâng pentru iarnă, să nu ajung să mă împrumut de la vecini. Locuiesc la Sinaia și acolo trebuie căldură mereu, este frig în casă aproape tot anul. M-aș muta la București, unde clima este mai blândă, dar nu am reușit să vând apartamentul”, a mai mărturisit Jean Paler, pentru impact.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: facturi jean paler pensie
Anca Dimancea vine cu...