Jean Paler trăiește de azi pe mâine. Actorul este grav bolnav și primește o pensie foarte mică de la stat: „Trebuie să muncim până le dăm de lucru preoților”
Data publicării:
Jean Paler are mari probleme de sănătate, dar încă mai urcă pe scenă deoarece banii nu îi ajung de la o lună la alta. Actorul primește o pensie infimă de la stat. 

Jean Paler o duce din ce în ce mai greu de la o zi la alta. Pe lângă problemele de sănătate pe care le are, actorul o duce greu și pe plan financiar. 


Celebrul actor, cu peste 20 de ani de experiență în lumea teatrului și a filmului, are un venit lunar de doar 920 de lei. 


„Sunt puțini bani, ce să fac cu această sumă mică, mai muncesc vara, ca să strâng pentru iarnă, să nu ajung să mă împrumut de la vecini. Locuiesc la Sinaia și acolo trebuie căldură mereu, este frig în casă aproape tot anul. M-aș muta la București, unde clima este mai blândă, dar nu am reușit să vând apartamentul”, a mai mărturisit Jean Paler, pentru impact.ro.


Actorul are mari probleme cu inima, medicii i-au montat un defibrilator pentru a nu i se face rău. În 2012, artistul a suferit un infarct, iar acum are trei stenturi la inimă, care i-au salvat viața. 


„Inima mea funcţionează doar 30%, am fibrilaţie continuă. Inima își încetineşte ritmul şi leşin. Mi s-a montat un defibrilator, un dispozitiv electronic care reglează ritmul inimii. Țin un regim strict”, a adăugat Jean Paler. 


Jean Paler joacă acum pentru turiștii de la mare, în spectacolele desfășurate pe scenele Teatrelor de Vară.


”Dacă aș fi avut o pensie de 2.500 de lei, m-ar fi lovit norocul. Dar, probabil, nu voi fi acasă, când va veni norocul pe la mine. Într-o țară în care poporul e orfan, trebuie să muncim până le dăm de lucru preoților”, a spus actorul pentru sursa citată. 

 

Îndrăgitul actor a fost căsătorit și a divorțat, iar în prezent locuiește în Sinaia, într-un apartament pe care îl împarte cu o doamnă cu care se iubește de mai mulți ani. Jean Paler se plânge că în casă este mereu frig, iar asta îl costă foarte mult, dar nu reușește să vândă acel imobil și este obligat să locuiască acolo. 

 

Citește și: Mihaela Rădulescu, secretul unui ten perfect. Ingredientul minune pe care vedeta îl folosește de ani de zile

 


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  jean paler  pensie  probleme  sănătate 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel