Cu ce probleme s-a confruntat Daniela Iliescu în sarcină. Ce i-au interzis medicii să facă: „Nu se cunosc exact cauzele”
Jean Paler, în vârstă de 70 de ani, trece prin momente dificile. După ce a vorbit despre pensia mică pe care o primește de la statul român, actorul a precizat că va fi din nou internat în spital. Artistul are deja nouă stenturi la inimă, iar ultima vară a petrecut-o mai mult prin spitale.
Mai mult ca orice, el dorește să revină pe scenă, fiind foarte apreciat pentru umorul său caracteristic.
Întrebat cum se mai simte, artistul vorbește despre momentul actual, la câteva luni după ce a ieșit din spitale, pe care le consideră ca a doua casă:
„Acum sunt acasă după trei luni de spitale. Am fost internat în cinci spitale iar ultimul a fost la Fundeni. Mai mult m-au plimbat decât m-au tratat doctorii. Pe 28 noiembrie, luna asta, urmează să mă internez iar. Acum iau tratament, mi-au dat doctorii tratament și vor să vadă ce efect are. Acum trei săptămâni mi s-au mai pus la inimă încă două stenturi, a fost destul de grea operația. Acum am 9 stenturi și un fibrilator. M-am găsit să fac colecție de stenturi pentru că atunci când eram copil făceam colecție de timbre”, a declarat Jean Paler pentru Click!
El trebuie să ia 18 pastile pe zi, iar una dintre cele mai mari provocări pentru acesta este să nu se streseze.
„Momentan, după externare, stau în pat, iau medicamente la ore fixe și încerc pe cât de mult posibil să evit stresul. Dimineața iau opt pastille dimineața, la prânz cinci pastille și seara tot cinci pastille. În total sunt 18 pastile pe care le iau pe zi. Momentan sunt în recuperare pentru că cele două stenturi sunt corpuri străine în organism și trebuie să se obișnuiască corpul cu ele”.
După zeci de ani de muncă, Jean Paler primeste o pensie în valoare de 1500 de lei. Artistul nu privește cu ochi buni acest lucru, mai ales că mulți bani se duc pe medicamentele zilnice.
Ba mai mult, el aruncă o provocare politicienilor, și anume să încerce să trăiască cu pensia sa:
„Nu cred că îmi vor majora pensia, în ultima vreme nu am primit niciun leu în plus, par promisiuni deșarte. Nici măcar nu mă sună să mă întrebe: ”Nu doriți să vă mărim pensia?”. Le-aș propune politicienilor români să trăiască, măcar o lună, din acești bani, din pensia mea de 1.500 de lei, din care trebuie să achite facturile și medicamentele, plus mâncarea. Vă garantez eu, că, după o săptămână, ar avea frigiderul gol. Cu siguranță, ar fugi din țară!”, a spus actorul, notează Playtech Știri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Homepage
Tagurile articolului: internat jean paler jean paler spectacol pastile pensie spital stent inima tratament
Liderul clasamentului ATP a...