Jeremy Renner a fost externat. Cum se recuperează actorul după accidentul grav în care a fost implicat
Data publicării:
Jeremy Renner a revenit acasă din spital la două săptămâni după un grav accident

Actorul Jeremy Renner a sugerat, într-un mesaj publicat luni seară pe Twitter, că a revenit acasă din spital, la mai mult de două săptămâni după un grav accident suferit în timp ce curăţa zăpada şi în urma căruia a ajuns în stare critică.

Actorul a scris pe Twitter despre premiera de duminică a sezonului al doilea din serialul ''Mayor of Kingstown'', din distribuţia căruia face parte.

''În ciuda creierului meu înceţoşat care se recuperează, am fost foarte încântat să urmăresc episodul 201 acasă, alături de familie'', a scris Renner.

Reprezentanţii actorului nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Jeremy Renner, în vârstă de 52 de ani, a fost spitalizat în stare critică, dar stabilă pe 1 ianuarie după ce utilajul de deszăpezire pe care îl utiliza s-a răsturnat peste el, accident petrecut în apropiere de reşedinţa actorului din Nevada, potrivit autorităţilor.

Actorul, cunoscut şi datorită rolului Hawkeye, interpretat în mai multe filme şi spectacole din universul Marvel, a suferit un traumatism toracic şi răni ortopedice şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit reprezentanţilor lui.

''Cei care îl cunosc pe Jeremy ştiu că este un luptător şi nu pierde vremea'', a declarat săptămâna trecută sora actorului, Kym Renner, pentru revista People. ''Face multe progrese. Suntem optimişti în legătură cu viitorul'', a mai spus ea.

Renner a mai publicat pe reţelele de socializare informaţii referitoare la recuperarea sa în timpul spitalizării şi le-a mulţumit fanilor pentru sprijin într-un mesaj publicat pe 2 ianuarie. Actorul a marcat duminică lansarea noului sezon al serialului Paramount+printr-un mesaj pe Twitter în care spunea: ''Să-mi spuneţi ce părere aveţi!!!''

Jeremy Renner a publicat luni pe Instagram o fotografie cu o locuinţă acoperită de zăpadă alături de mesajul: ''Mi-e dor de locul unde sunt cel mai fericit''.

Renner a debutat în universul Marvel în 2011 odată cu rolul Hawkeye din pelicula ''Thor'', pe care l-a interpretat şi în filmele ulterioare ale francizei, inclusiv ca protagonist în serialul ''Hawkeye'' (2021). A mai făcut parte din distribuţia peliculelor ''Mission Impossible'', ''The Bourne Legacy'', precum şi ''The Hurt Locker'' şi ''The Town'', notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: accident  jeremy renner  spital 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”




pixel