Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Jojo și soțul ei, Paul Ipate au trecut prin momente delicate, după ce au ajuns la spital cu fiica lor. Din păcate, micuța s-a îmbolnăvit de enterocolită și a fost nevoită să stea în spital și să urmeze un tratament.
Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Recent, Jojo le-a povestit fanilor că înainte de Paște fiul lor cel mare s-a îmbolnăvit, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar în urmă cu doar câteva zile și Zora a avut parte de aceleași simptome, însă starea ei de sănătate a fost mai gravă, motiv pentru care au dus-o la spital.
“Înainte de Paște, Achim a făcut enterocolită. Deși s-a simțit rău, mititelul, a depășit episodul destul de bine și nu a necesitat internare. La câteva zile după, Zora a luat și ea virusul și s-a deshidratat destul de tare”, a spus Jojo pe Instagram.
Jojo a mărturisit că fiica ei era foarte dezhidratată și apatică, motiv pentru care au mers la spital, acolo unde medicii i-au dat și un diagnostic: enterocolită. Vedeta a fost nevoită să se interneze cu micuța.
“Așa că am ajuns cu ea la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii ‘Grigore Alexandrescu’. Vineri dimineața, înainte de premiera piesei ‘O farsa de 2 lei’, am internat-o pe Zora la spital pentru că era deshidratată și apatică. A rămas acolo cu mama câteva ore, până când am terminat eu și cu Paul spectacolul. După premieră am fugit la spital și m-am internat eu cu ea”, a mai povestit Jojo.
Jojo a ținut să le transmită tuturor părinților să aibă grijă cu virusul. Acum, starea micuței s-a îmbunătățit și cele două s-au întors acasă.
“Atenție mare la enterocolită, erau multe cazuri și atât Achim cât și Zora au vaccinul făcut pentru Rotavirus”, a mai zis ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: jojo spital spitalul colentina Zora
Mi-Th Influencer, emisiunea...