În urmă cu mai bine de doi ani, Cati Simionescu, soția lui Adrian Minune, a suferit un accident vascular cerebral. Invitată în cadrul podcastului moderat de Ilinca Vandici, Karmen Minune, a vorbit despre acea perioadă grea prin care a trecut mama sa. 

„Aveam o perioadă când mă exteriorizam foarte tare. Plângeam atât de mult încât la un moment dat simțeam că nu mai am lacrimi să plâng, că sufeream din pierderea unei prietenii, că sufeream din durerea pe care o aveam când auzeam de prietenii mei cu care am stat la aceeași masă că au vorbit urât de mine sau de o ceartă cu ai mei. În schimb, după experiența cu mama când s-a îmbolnăvit e ca și cum am învățat să-mi împietresc inima. Nu știu dacă e sănătos ceea ce fac, dar în perioada respectivă am fost pe poziții și am zis că eu nu dau voie ca mama să nu mai fie. Ziceam că eu mă duc și la capătul pământului și că găsesc un doctor să o facă bine. Nu acceptam.

Din momentul în care am luat atitudinea de a spune că eu decid și mă băteam cu destinul, eu nu mi-am mai dat voie să plâng. Până în momentul în care nu am văzut că e bine și că e din nou la bucătărie și că gătește și că se ceartă cu noi, eu nu mi-am dat voie să plâng. Acela a fost momentul în care l-am luat pe fratele meu în brațe și am început să plângem amândoi la propriu. Am simțit efectiv că vreau să plâng, că vreau să stau în pat și să plâng mult.

Simțeam că ceea ce trăiesc nu este realitate. Era ca și cum sufletul meu era desprins de realitate. Nu voiam să accept că aia era realitatea. Când mă gândesc la perioada aia mi-o amintesc ca și cum ar fi fost un vis, doar fracțional. Am refuzat să o trăiesc la intensitate maximă și să o am conștient în mintea mea. A fost cea mai grea perioadă și cea mai neagră din viața mea. Nu pot accepta că la un moment dat va fi vremea”, a spus Karmen Minune în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici.

„I-au căzut ochiul și gura. Practic toți mușchii au paralizat”

„Eram într-un loc cu șampanii de sute de mii, cu plajă scumpă, fastuoasă. În momentul ăla nu aveam de ce să mă gândesc la mama. Fiind la petrecere, toată lumea se distra lângă mine, am zis: «Bă, mama, stai puțin». Iau telefonul, o sun, îmi închide, o sun pe cameră a doua oară. Mi-a răspuns pe cameră și am văzut doar un pat, pe ea, și tăblia de la pat de spital. În capul meu prima dată am zis: «Băi, sunt plecați undeva, e vreun hotel, o chestie, vreo nebunie, a plecat cu tata». Din ochi mi-am dat seama că e ceva grav, că e în spital, era internată, era și perioada cu COVID-ul, nu putea să intre nimeni la ea. Doctorii dădeau mici informații, chiar și cu cele mai mari insistențe, pile și relații. Era vorba de mama mea. Aș fi făcut orice să mă duc să o văd. Nu a existat varianta asta.

Într-un final i-am sunat pe ai mei și le-am zis: «Băi, să-mi spuneți și mie ce s-a întâmplat», ei aveau impresia că eu încă nu știu. Le-am zis că am vorbit cu ea, că am aflat ce s-a întâmplat. Sora mea mi-a povestit că s-a trezit în miezul nopții. Mama dormea și a vrut să se ducă la baie și nu a mai putut să-și țină echilibrul. A sunat-o pe sora mea, i-a zis: «Mi-e rău, vino să stai cu mine».

Și în timp ce ele vorbeau la masă, mama a făcut AVC, cu semipareză pe partea stângă sau dreaptă, nu mai țin minte. I-au căzut ochiul și gura. Practic toți mușchii au paralizat. După ce au internat-o am descoperit anevrismul, deci tot răul a fost spre bine. Faptul că a scăpat de acel AVC ne-a lăsat pe noi să descoperim următoarea problemă. Exista varianta ca anevrismul să explodeze și creierul să se invadeze cu sânge și să nu mai avem ce să-i facem”, a precizat Karmen Minune în cadrul pocastului „În Oglindă”.