Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
Vedeta din ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 58 de ani, a dat-o în judecată pe Heard la un tribunal din Virginia solicitând despăgubiri de 50 de milioane de dolari şi susţinând că actriţa l-a defăimat atunci când l-a acuzat de abuz domestic. Heard, în vârstă de 36 de ani, l-a dat la rândul ei în judecată pentru 100 de milioane de dolari argumentând că Depp a defăimat-o atunci când avocatul actorului a spus că afirmaţiile ei sunt o ''farsă''.
Avocaţii lui Depp au chemat-o în boxa martorilor pe Moss ca martor al acuzării după ce Heard a povestit în timpul audierilor că a existat un moment când s-a temut că Depp o va împinge pe sora ei pe scări. Heard a spus şi-a adus aminte de ''zvonurile'' potrivit cărora Depp ar fi împins-o pe Moss pe scări aşa că l-a plesnit pe Depp ca să-l împiedice să-i rănească sora.
Moss, care a avut o relaţie cu Depp din 1994 până în 1998, a mărturisit că a alunecat pe scări şi că s-a rănit la spate în timpul unei vacanţe pe care cuplul a petrecut-o în Jamaica. Depp s-a grăbit să o ajute, a ajutat-o să ajungă în camera ei şi a sunat la ambulanţă, a spus ea.
''Niciodată nu m-a împins, lovit sau aruncat pe vreo scară'', a spus Moss, care a depus mărturie printr-un apel video din Anglia.
Pledoariile finale în acest proces desfăşurat la un tribunal din Virginia sunt programate pentru vineri.
Depp a afirmat cu ocazia unei depoziţia anterioare că nu a lovit-o niciodată pe Heard şi că ea era cea care devenea violentă.
Cei doi s-au întâlnit în 2011 pe platourile de filmare ale peliculei ''The Rum Diary'' şi s-au căsătorit în februarie 2015. Divorţul a fost finalizat circa doi ani mai târziu.
Procesul vizează şi un editorial publicat de Amber Heard în decembrie 2018 în cotidianul The Washington Post. Articolul nu a menţionat niciodată numele lui Johnny Depp, însă avocaţii actorului au declarat în faţa juraţilor că era foarte clar faptul că Amber Heard se referea la starul hollywoodian atunci când a spus că este ''o personalitate publică care întruchipează abuzul domestric''.
Johnny Depp, considerat în trecut unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, a declarat că acuzaţiile formulate de Amber Heard l-au costat "totul". Un nou film din seria "Piraţii din Caraibe" a fost amânat, iar Johnny Depp a fost înlocuit într-un film din seria cinematografică "Fantastic Beasts", un spin-off al francizei "Harry Potter".
Avocaţii lui Amber Heard au argumentat în instanţă că actriţa a spus adevărul şi că opinia ei din acel editorial este protejată prin dreptul la liberă exprimare, în conformitate cu Primul Amendament din Constituţia Statelor Unite.
Johnny Depp a pierdut, în urmă cu mai puţin de doi ani, un proces pentru calomnie intentat tabloidului britanic The Sun din cauza unui articol în care era descris ca un "bărbat care îşi bate soţia". Un judecător de la Înalta Curte din Londra a decis că starul hollywoodian a agresat-o în mod repetat pe Amber Heard.
Avocaţii lui Johnny Depp au intentat apoi în Statele Unite un proces pentru defăimare la Tribunalul din Fairfax, Virginia, întrucât The Washington Post este tipărit în acest stat american. Cotidianul nu a fost dat în judecată de starul hollywoodian, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: amber heard Johnny Depp kate moss martor proces
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...