Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
MRC, compania de producţie aflată în spatele acestui serial de succes despre intrigi politice la Washington, a cerut despăgubiri pentru pierderile de venituri atribuite plecării actorului din acest serial, după ce a fost acuzat de hărţuire şi abuzuri sexuale.
În documentul juridic publicat, MRC explică că după aceste acuzaţii de hărţuire, compania l-a suspendat pe actor şi a declanşat o anchetă internă care a dezvăluit că starul din "American Beauty" s-a făcut într-adevăr vinovat de astfel de fapte.
Acest val de acuzaţii a pus capăt carierei actorului, în vârstă de 62 de ani, în plină campanie a mişcării #Metoo de denunţare a abuzurilor sexuale de la Hollywood după dezvăluirile privindu-l pe producătorul Harvey Weinstein.
Spacey, recompensat cu două Oscaruri, a interpretat rolul unui politician fără scrupule în cele cinci sezoane ale seriei "House of Cards", înainte ca acuzaţiile de hărţuire sexuală să apară în presă.
Plecarea actorului i-a obligat pe producători să reorganizeze serialul ceea ce s-a soldat cu "pierderi substanţiale", a susţinut MRC, care a indicat, de asemenea, că nu auzise despre aceste fapte reprobabile din partea lui Kevin Spacey, înainte ca acuzaţiile de hărţuire sexuală să fie dezvăluite.
Scenariul a trebuit schimbat pentru a exclude personajul interpretat de Kevin Spacey şi a reorganiza întregul sezon al şaselea, redus de la treisprezece la opt episoade.
MRC a demarat această procedură în 2019. În acelaşi an, procesele împotriva actorului american, inculpat pentru atentat la pudoare şi agresiune sexuală în statul american Massachusetts, au fost abandonate, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: arest kevin spacey
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...