Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Ambii actori urmează să compară la tribunalul federal din Manhattan, unde începe joi selecţia juriului pentru procesul civil intentat de Rapp care solicită daune de 40 de milioane de dolari pentru incidentul care se presupune că a avut loc când el avea 14 ani.
Spacey, în prezent în vârstă de 63 de ani, a negat acuzaţiile formulate de Rapp, ca şi alte acuzaţii de agresiuni sexuale care i-au fost aduse.
"Aşteptăm cu nerăbdare un proces în faţa unui juriu, cu dovezi reale, mai degrabă decât un proces pe reţelele sociale", a declarat miercuri avocata lui Spacey, Jennifer Keller.
Rapp, care a jucat în musicalul de pe Broadway "Rent", a afirmat în cadrul unui proces din noiembrie 2020 că Spacey l-a atins cu forţa la o petrecere care a avut loc la locuinţa lui Spacey din New York. El a declarat că a plecat după acea scurtă întâlnire.
Rapp, în prezent în vârstă de 50 de ani, solicită daune compensatorii şi punitive pentru agresiune şi provocare intenţionată de suferinţă emoţională.
Printre premiile lui Kevin Spacey se numără două trofee Oscar, obţinute în 2000 pentru cel mai bun actor în "American Beauty", respectiv în 1996 pentru cel mai bun actor în rol secundar în "The Usual Suspects", însă cariera sa s-a încheiat în mare parte după ce peste 20 de bărbaţi i-au adus acuzaţii de comportament sexual nepotrivit.
Netflix a renunţat la Spacey care deţinea rolul principal în "House of Cards", iar Christopher Plummer l-a înlocuit în rolul lui J. Paul Getty din "All the Money in the World" cu doar câteva săptămâni înainte de data programată pentru lansarea filmului.
Spacey se confruntă cu un proces penal la Londra, care va avea loc anul viitor, actorul pledând nevinovat pentru cinci capete de acuzare pentru presupuse agresiuni sexuale comise între 2005 şi 2013.
El a fost acuzat de atentat la pudoare în Massachusetts în 2018 după ce ar fi abuzat sexual un tânăr de 18 ani într-un bar din Nantucket în 2016, însă procurorii au renunţat ulterior la acuzaţii după ce presupusa victimă a refuzat să depună mărturie, noteaza Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: acuzatii kevin spacey proces
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...