Kim Kardashian a trecut un examen important în încercarea ei de a deveni avocat
Data publicării:
Starleta de reality-show Kim Kardashian a reuşit să treacă, după trei încercări eşuate, un important examen de drept în California, realizând astfel un prim pas pentru a-şi atinge visul de a deveni avocat, a anunţat luni vedeta americană.

Kim Kardashian a anunţat de mulţi ani că vrea să se înscrie în baroul din California.

"Am luat examenul 'baby bar'!", a scris ea pe Twitter, referindu-se la examenul de drept pe care trebuie să îl treacă studenţii din primul an de studii care vor să devină avocaţi în California şi care nu doresc să urmeze calea tradiţională bazată pe obţinerea unei diplome emise de o facultate de drept acreditată.

Kim Kardashian, în vârstă de 40 de ani, a urmat cursuri la Pierce College din Los Angeles, însă nu a absolvit acea universitate.

"Să ştiţi că nu a fost uşor pentru mine. Am ratat acest examen de trei ori în doi ani, dar m-am motivat de fiecare dată şi am învăţat şi mai mult", a declarat starleta.

Ea a subliniat totuşi că suferea din cauza COVID-19 atunci când a ratat examenul pentru a treia oară şi că în acea zi avea febră puternică.

Potrivit Baroului din California, examenul din primul an include patru eseuri şi un chestionar cu răspunsuri multiple la 100 de întrebări din domeniul dreptului contractual şi al dreptului penal.

Statisticile arată că doar 20% - 25% dintre candidaţi reuşesc să treacă acest examen.

"Mari avocaţi mi-au spus că este practic imposibil şi că este mult mai dificil decât să urmezi o şcoală de drept tradiţională. Însă este singura mea opţiune", a adăugat Kim Kardashian.

Vedeta americană s-a angajat de mai multe ori pentru a promova reformarea sistemului judiciar american, cerând în anumite cazuri clemenţă pentru unii dintre condamnaţii din Statele Unite. Ea s-a întâlnit pentru a discuta o astfel de chestiune cu fostul preşedinte Donald Trump la Casa Albă, în 2019.

Kim nu este primul membru al familiei Kardashian care s-a simţit atras de universul dreptului. Tatăl ei defunct, Robert Kardashian, a făcut parte din rândul avocaţilor care au reuşit să obţină achitarea lui O.J. Simpson, care era judecat pentru o crimă dublă.

"Tatăl meu ar fi atât de mândru (...) Mi s-a spus că era renumit pentru că râdea de oamenii care nu reuşeau să treacă acest examen din prima încercare, aşa cum a făcut-o el, dar ar fi fost totuşi cel mai mare susţinător al meu!", a adăugat Kim Kardashian.

Starleta americană se află în această perioadă în procedură de divorţ de rapperul Kanye West.

Potrivit presei din Statele Unite, ea a cerut unui tribunal să declare imediat divorţul, pentru ca ea să poată să elimine numele muzicianului din documentele sale de stare civilă, relatează Agerpres.


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: examen  Kim Kardashian  scoala 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel