“KLANGOR”: Mini-seria care a făcut furori la TIFF, premiera pe 29 august
Data publicării:
Focus Sat TV va difuza în exclusivitate mini-seria Klangor (2021), producție Canal+ Original, din 29 august, în zilele de luni și joi, de la ora 21:30. Anul acesta, în luna iunie, în cadrul secțiunilor Focus Polonia și Va Urma de la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF),  publicul român a avut acces la avanpremiera seriei cu ocazia proiecțiilor primelor două episoade.

Povestea începe cu o afacere cu droguri între un gardian și un deținut, care ia o întorsătură dramatică și duce la evadarea prizonierului psihopat Emil Knapik (Konrad Eleryk). După 24 de ore polițiștii îl găsesc, dar viața a două familii legate de penitenciar este dată peste cap. 

Rafał Wejman (Arkadiusz Jakubik), psihologul închisorii, un tată prietenos și cumsecade, ce poartă o emblematică geacă galbenă - așa cum apare pe afișul mini-seriei - pentru că a pierdut un pariu cu fiicele sale, o caută cu disperare pe fiica sa adolescentă Gabi (Matylda Giegżno), care a dispărut fără urmă după ce a mers la o întâlnire cu iubitul ei secret Ariel (Maciej Musiał). Dar Ariel este descoperit mort în râu, iar situația dramatică se complică pe măsură ce Gabi devine principalul suspect. După două zile de anchetă, poliția concluzionează că Ariel ar fi putut să o drogheze pe Gabi și să fi încercat să o violeze, dar, într-un act de legitimă apărare, ea l-a ucis și nu a mai putut să trăiască după aceea, punându-și capăt zilelor. Rafal însă crede cu tărie că fiica lui este încă în viață și va face tot ce este omenește posibil pentru a o găsi încercând în același timp să-și țină familia unită, în timp ce disperarea din ce în ce mai mare îl obligă să-și confrunte criza conjugală și distanța emoțională față de cealaltă fiică a lui. 

Cine l-a ucis cu adevărat pe Ariel și ce s-a întâmplat cu Gabi? Pe măsură ce adevărul iese la iveală, Rafal devine tatăl care nu mai are nimic de pierdut, nu mai există nicio speranță în el, doar furie și răzbunare, va încălca nişte limite pe care nu ar fi crezut că le va încălca vreodată. 

Dincolo de principala investigație de crimă, acțiunea serialului aduce în prim-plan și drama unei familii despărțită de granițe, cu probleme financiare și măcinată de conflictul dintre generații și minciunile adolescentine. Poveștile personajelor se întrepătrund și vorbesc în același timp despre iubire, speranță și sacrificiu, atrăgând cu ușurință empatia publicului.

Termenul Klangor din poloneză se referă la sunetul emis de un stol de cocori în zbor, care vestește primăvara, simbolizând speranța.  Pe de o parte, predomină teama și drama, însă pe de altă parte avem speranța și lumina. Regia serialului este semnată de Lukasz Kosmicki (The Coldest Game /2020), iar scenariul aparține lui Kacper Wysocki pentru care este primul scenariu ecranizat.  

Mini-seria „Klangor” va fi cel mai recent titlu intrat în biblioteca VOD din Aplicația Focus Sat, alături de numeroase alte seriale europene de succes producție Canal+ Original, din care enumerăm „Ultimele pantere”, „Posedare”,  „Regele Varșoviei” „Planeta celor singuri”, „Pro și contra”,  „Paris Police 1900”, „Baron Noir”, „Pedagogul”, „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox”, „Secretul celor cinci”, „Ai încredere în mine”, „Ostatici în subteran”, „Ani și ani”, precum și sute de alte filme din catalog, documentare National Geographic și History ș.a. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: klangor  tiff 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel