Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Emily Burghelea a devenit mamă pentru a doua oară de aproximativ o lună de zile. Chiar dacă a avut parte de o naștere extrem de ușoară, ce a urmat după nu a fost deloc simplu. Prezentatoarea TV s-a confruntat cu mai multe stări de rău, temperatură ridicată, care au ținut-o la pat zile bune de timp. Acum, când în sfârșit părea că lucrurile s-au liniștit, vedeta a venit cu o nouă actualizare în mediul online. Aceasta le-a dezvăluit fanilor că Amedeea, fiica ei cea mare, a făcut o criză uriașă de gelozie, lucru la care cei doi părinți nu se așteptau.
„Ne-am cofruntat ieri cu prima criză de gelozie severă a Amedeei, la modul cel mai serios. A fost ceva rău de tot. Toată ziua a plâns, a țipat și totul a plecat de la faptul că ne-a văzut pe noi de dimineață cu bebe în pat, ea a dormit cu mamaia și la 6 dimineața a venit peste noi în dormitor, noi ne-am trezit, s-a uitat la noi, la bebe, care era între noi și a început să țipe.”, a spus Emily Burghelea pe rețelele de socializare.
Te-ar putea inteersa și: Emily Burghelea nu poartă lenjerie intimă: „Îmi place mai mult senzația de natural”
Momentul care a făcut-o pe aceasta să realizeze gravitatea lucrurilor a fost atunci când cea mică l-a mușcat pe bebelus de picior. De atunci, vedeta spune că nici băiețelul nu mai este la fel de liniștit ca înainte, lucru care i-a alarmat foarte tare pe cei doi părinți, care nu știu ce au de făcut în continuare.
„Parcă nici bebe nu mai este acum atât de liniștit cum era și pe bună dreptate, că ieri sora lui chiar a plâns toată ziua, s-a răzbunat pe noi toată ziua, a făcut numai contra. Mi s-a rupt sufletul, l-a mușcat pe bebe de picioruș, i-a lăsat o urmă. Atunci am simțit că nu mai pot pot, mă duc la nebuni, nu mai pot. Mi-e și frică de momentul în care o vom lua de la grădiniță, pentru că nu știu cum va continua, dacă s-a oprit sau nu. Și Andrei are nevoie de sfaturi, deci este o situația dificilă.”, a continuat aceasta.
Citește și: Emily Burghelea, părăsită de tatăl fetiței ei, în trecut: ”Ne-am certat rău, cu plânsete, cu perfuzii”
Emily Burghelea și soțul ei au fost în culmea fericirii, în momentul în care au aflat că vor deveni părinți pentru a doua oară. La fel de intens au trăit cei doi și momentul în care micuțul a venit pe lume, moment de „fericire absolută”, după cum spunea chiar aceasta.
„L-am ținut imediat în brațe, a deschis ochișorii și m-a privit, moment în care m-am îndrăgostit iremediabil de puiul meu, o stare de fericire absolută, ceva ce nu se poate compara cu nimic pe lume, timpul s-a oprit în loc și în acel moment eram doar noi și îngerii, plutind printre nori! Împărtășesc cu voi una dintre cele mai personale fotografii din viață mea, emoție pură, iubire pură, fericire… Absolută!”, a scris Emily Burghelea, la scurt timp după ce a născut, pe rețelele de socializare.
VEZI și: Emily Burghelea, atac dur la adresa Mirelei Vaida: "E falsă, e duplicitară și vorbește cam mult”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii Emily Burghelea familie gelozie probleme
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...