Laura Cosoi a aflat sexul celui de-al patrulea bebeluș. Actrița e însărcinată în patru luni: „Știu deja ce o să fie”
Data publicării:
Laura Cosoi a aflat dacă cel mai nou membru al familiei va fi băiețel sau tot fetiță.

Laura Cosoi profită la maximum de această perioadă și, chiar dacă este însărcinată pentru a patra oară, vedeta nu spune „nu” nici activităților profesionale. Astfel, aceasta a început deja să filmeze pentru serialul „Bravo, tată!” de la Antena 1, semn că sarcina decurge perfect până acum și îi oferă oportunitatea de a fi în fața publicului, până la naștere. Mai mult, burtica vedetei este pe zi ce trece mai vizibilă, iar după cum mărturisește chiar actrița, aceasta este deja în patru luni, motiv pentru care a aflat deja și sexul bebelușului. Laura Cosoi și soțul ei au în prezent 3 fetițe minunate, iar vedeta glumea în trecut, înainte să afle că va deveni iar mămică, că și-ar dori ca al patrulea să fie un băiețel.

„Eu știu deja ce o să fie pentru că sunt deja în patru luni, însă nu o să spun deocamdată, păstrez doar pentru noi secretul!”, a declarat Laura Cosoi pentru Click.

VEZI și: Andreea Marin, extrem de mândră de Violeta. Ce a reușit să facă tânăra, la doar 16 ani: „De importanță mondială”

Cât de grea e viața cu trei copii

Chiar dacă în ochii multora, Laura Cosoi este o eroină, vedeta mărturisește că viața alături de trei copii nu este deloc una complicată. Chiar dacă după venirea micuțelor pe lume, aceasta a fost nevoită să renunțe la anumite tabieturi pe care le avea în trecut, spunea că-și găsește mereu timp și pentru propriile pasiuni și plăceri.

„Nu e greu! Depinde cum ești obișnuit. Acum nu mai stai liniștită și îți bei cafeaua, deși poți să faci și chestia asta. Dacă te raportezi corect la venirea pe lume a copiilor și te aștepți să ți se schimbe viața nu are cum să fie greu, mai ieși din zona ta de confort. Nu pot să mă plâng, mai am timp și de mine. Copiii sunt la creșă, la grădi, sunt zile când nu filmez neapărat, spun și "Nu",  nu am nicio obligație față de nimeni, trebuie să fiu eu bine, mă văd și cu prietenii, mă duc și în parc.”, a continuat actrița, pentru sursa citată.

VEZI și: Gestul făcut de Radu Vâlcan, care a supărat-o pe Adela Popescu: „Să vedeți ce jignire publică a putut face!”

Cum se simte Laura Cosoi, însărcinată pentru a patra oară

Dacă acum, pare că a reușit să obțină echilibrul, în urmă cu câteva săptămâni, Laura Cosoi le transmitea fanilor un mesaj neașteptat, unde le dezvăluia acestora faptul că această perioadă a venit pentru ea cu multe sentimente amestecate și cu o avalanșă de gânduri. Astfel, actrița le-a fost extrem de recunoscătoare celor din comunitatea sa, care i-au fost mereu aproape și i-au transmis cele mai calde gânduri și urări.

„Trebuie să mărturisesc că vă port o profundă recunoștință pentru faptul că îmi sunteți alături în această perioadă. Vă mulțumesc pentru bunătate, grijă, dragoste… am simțit fiecare cuvânt de încurajare venit din suflet.

Trec printr-o etapă de vulnerabilitate, cu sentimente amestecate și încerc să iau fiecare lucru așa cum vine. Dar am inima plină, că vă am în viața mea! Mulțumesc”, a scris Laura Cosoi pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel