Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Laura Giurcanu a fost concurenta eliminată din tabăra Faimoșilor, din ediția de pe 5 aprilie. În acest context, aceasta a făcut și prima declarație pe Instagram, imediat ce și-a recuperat telefonul. Laura vorbește despre Survivor doar de bine, spunând faptul că a învățat foarte multe lucruri din această competiție. Ba chiar aceasta spune că-i vor și lipsi anumite lucruri din junglă.
"Și așa se încheie cea mai intensă experiență a vieții mele care are la baza cuvântul -recunoștință- pentru existență, pentru viața mea care pare un vis acum, pentru oameni, prieteni, familie, mâncare, libertate. Recunoscătoare pentru apusuri și cocos, discuții și idei, experiențe și situații. Am învățat răbdarea, am înțeles singurătatea, mi-am păstrat credința, am redefinit ideea de dor și dorințe. Sincer, se simte ca un univers paralel, aveam zile în care îmi doream să mă duc cu gândul acasă și nu reușeam, totul fiind foarte intens în prezent, iar când dorul venea, mă bucuram la maxim de el și-l lăsam să-mi umple sufletul.
Partea mea favorită a fost conectarea cu natură, am umblat zile la rând desculță prin junglă, am făcut nenumărate băi în mare și am privit soarele zilnic cum pleacă spunându-i "mulțumesc și pentru azi". Am dormit în ploi care se simțeau interminabile și mi-am spus simplu "acceptă", iar în afara zonei de confort am găsit tot ce nu știam că trebuie să se găsească.", a fost mesajul postat de Laura Giurcanu pe Instagram.
Chiar dacă a fost o competiție foarte grea, Laura a enumerate foarte multe lucruri care-i vor lipsi de pe insulă.
"N-am fost eu cea mai sportivă, dar m-am jucat frumos și am fost fericită, am câștigat cu și pentru echipa mea, am râs și am plâns împreună și am dat tot ce-am avut, de fiecare dată.
O să-mi lipsească jocurile, natura, aerul, soarele fierbinte, zgomotul valurilor noaptea, insectele și sopârlicile iubitele, zumzetul junglei, drumul cu barcă către joc și vântul cald, cocosul, poveștile, oamenii, fericirea victoriilor, lecțiile înfrângerilor, cana ce-mi era oglindă, viața pe insula. Totul real, totul intens, totul frumos.", a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: declaratii eliminata laura giurcanu survivor
Primul meci din a doua etapă a...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...