Laura Lavric, clipe de coșmar din cauza virusului Covid-19. Artista s-a temut pentru viața ei: „Plângeam și mă puneam în genunchi”
Data publicării:
Laura Lavric nu a fost ocolită de nemilosul virus. Interpreta de muzică populară a crezut că va muri. 

Laura Lavric este una dintre cele mai îndrăgite interprete de folclor din România. Aceasta a trecut prin clipe de groază după ce a fost infectată cu virusul Covid-19. Laura Laric spune că a avut o formă severă a bolii și a avut momente când a crezut că va muri. Chiar dacă a scăpat cu bine, artista spune că a rămas cu câteva probleme și trage un semnal de alarmă pentru cei care spun că acest virus nu există. 


„Virusul nu m-a ocolit. Nu exagerez cu nimic. Cei care spun că nu există virus și că este o păcăleală nu e adevărat. Vă spun prin ce am trecut eu, adică am simțit cum se moare, senzația și răul de moarte, frisoane, mi-am pierdut mirosul, dar gustul a rămas. (…) Plângeam, mă puneam în genunchi și spuneam: Doamne, nu vreau să mor acum. Nici acum nu am mirosul perfect”, a declarat Laura Lavric, la Antena Stars.


Pe lângă problema pe care o are cu mirosul, artista susține că îi cade mult păr și uneori simte că va rămâne cheală. Laura Lavric mulțumește divinității că a scăpat cu viață și speră să nu mai treacă niciodată printr-o boală atât de grea. 


„Mi-a trecut și văd prin casă totul plin de păr. Când mă pieptănam cădea. Dacă mă pieptăn de câteva ori pe zi rămân cheală”, a mai spus artista. 


Laura Lavric, despre cum a început drumul ei în muzică și cum a fost copilăria ei:


„Vin dintr-o casă cu două fete, din famile bună, bunicii aveau cei mai frumoși cai. Nu era un merit să mergi la școală, important era pământul...Ascultam la radio, cântam când făceam curat la vaci, un unchi mi-a zis să mă fac cântăreață, aplaudată. Mama nu era de accord. Apoi a venit colectivizarea, aveam 14-15 ani, țăranii nu știau carte, au rămas fără pământ, credeau că o să moară de foame. Atunci mama a vrut să fac o meserie, croitoria. Dar cântam, nu eram foarte bună la croitorie. Așa a început povestea mea”, a mărturisit Laura Lavric în emisiunea „Rețeaua de idoli”, în urmă cu ceva timp. 

 

Citește și: Laura Lavric, protagonista unui nou scandal. De ce s-a certat artista cu Lorenna: „Este foarte supărată pe tigaia mea”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: covid-19  laura lavric 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel