Laura Lavric, povestea neștiută cu fostul soț: “La mine nu a fost o căsătorie din dragoste”
Data actualizării:
Data publicării:
Laura Lavric a vorbit despre fostul ei soț și despre lucrurile pe care le-a îndurat în acea căsnicie.

Laura Lavric este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. Cu toate acestea, puțină lume știe trecutul mai puțin fericit al artistei. Invitată în cadrul unei emisiuni, aceasta a vorbit despre motivul care a dus la divorțul dintre ea și fostul soț, dar și despre începutul căsnicie. Laura Lavric mărturisește astfel că nu s-a căsătorit din dragoste, ci a făcut totul pentru a obține niște avantaje financiare. Ansamblul din care făcea parte atunci i-a promis artistei că îi oferă un apartament, dacă pășește în fața altarului, astfel încât aceasta nici nu a mai stat pe gânduri.

“Cei de la Ansamblu mi-au spus ‘Dacă te căsătorești, îți dăm apartament, dacă nu, îți dăm garsonieră.’ Iar eu, când am auzit… La mine nu a fost o căsătorie din dragoste.

Pentru mine a fost pentru că trebuia să mă mărit.”, a declarat cântăreața la Etno TV, scrie cancan.ro.

Fostul soț al Laurei Lavric era foarte violent

După ce a acceptat să se căsătorească a început și drama pentru cântăreață. Aceasta și-a cunoscut mai bine soțul, care era foarte violent și care o jignea ori de câte ori avea ocazia. Mai mult, acesta nu o susținea pe interpretă nici pe plan muzical, descurajând-o de fiecare dată. Toate aceste lucruri au produs, treptat, ruptura dintre cei doi.

“Fostul meu bărbat m-a și jignit spunându-mi: ‘Ce ai, să ajungi tu ca Maria Tănase? Că și așa n-ai talent’. Jigniri din acestea pe care eu nu le-am uitat.

A spus cuvinte și mai urâte, dar nu pot să le zic. Când a fost violent și mi-a tras o palmă, eu i-am tras 10. Eu nu suport violența. M-a jignit și asta a fost cea mai mare violență.”, a mai spus interpreta de muzică populară.

“Fostul meu bărbat era de o comoditate bolnăvicioasă“

Pe lângă faptul că nu a susținu-to atât pe ea, dar nici pe fiul celor doi, Laura Lavric spunea, în urmă cu ceva timp, că fostul ei soț era extrem de leneș și trăia de pe urma celor doi.

“Fostul meu bărbat era de o comoditate bolnăvicioasă. Așa ceva nu se poate! Am rămas însărcinată, l-am facut pe Victor. Mă jignea și mă umilea când încercam să-mi ridic cariera.a.”, a declarat artista, în urmă cu cea timp, potrivit starpopular.ro

Fostul soț al Laurei Lavric nu și-a susținut copilul

”Victor era student în Iași, cânta la un restaurant să-și câștige banii, și i-a dat tatălui să-i țină. Nu i-a mai văzut înapoi. A luat banii propriului copil. Știe foarte bine că nu spun minciuni. În plus, l-a dat afară din gazdă de la sora lui. Cât a stat acolo în gazdă, Victor își achita chiria și tatăl lui îl îndemna să mintă că el i-o plătea.

Victor a văzut încă din tinerețe comportamentul lui, mai trăgea și la masea, și de foarte multe ori îmi spunea: mămica, nu vezi ce se întâmplă cu tata, ar fi bine să-l lași. Nu l-a căutat pe Victor deloc ani de zile și l-a sunat la un moment dat de ziua lui, nici nu l-a recunoscut. Atunci l-a întrebat cu ce s-a achitat fata de singurul lui copil și unde este partea lui de bani pe care nu i-a dat-o. De atunci nu l-a mai sunat.”, a declarat Laura Lavric.

Citește și: Adela Popescu, mesaj neașteptat, la miez de noapte: "Am un gol în stomac". Are legătură cu Radu Vâlcan

Faima l-a schimbat pe Cătălin Moroșanu: "Soția mea a suferit cel mai mult". Cum au reușit cei doi să-și salveze căsnicia


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: divort  laura lavric  sot  violenta 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel