Laurențiu Cazan vrea să schimbe regulamentul Eurovision: „Degeaba ești Messi la antrenamente, la meciuri trebuie să dai gol, în fața spectatorilor”
Data publicării:
Laurențiu Cazan propune schimbarea regulamentului Eurovision.

Laurențiu Cazan a participat de șase ori la finala națională Eurovision și spune că este de părere că ar trebui schimbat regulamentul, asta pentru că, unii artiști mai neexperimentați, pot cânta bine la repetiții, iar în concurs să fie copleșiți de emoții. 

”Se votează ultima repetiție, se uită jurații pe ecran. Aici eu nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu-s de acord cu regulamentul acesta. Eu aș vota numai după prestația din seara finalei. Poți face o repetiție și să cânți bine, iar în concurs să n-ai o altă calitate, pe care trebuie să o aibă un artist sau un sportiv, la Jocurile Olimpice, adică stăpânirea de sine. Este un antrenament foarte complicat și greu pe care nu mulți reușesc să îl treacă. Nadia Comăneci, pe lângă faptul că, la vârsta de 14 ani, în 1976, la Montreal, era genială și antrenată, ea a avut un mare har și o calitate de la Dumnezeu și de la cei care au antrenat-o, tăria de sine. Nu i-au tremurat picioarele pe bârnă. Este o componentă extraordinar de importantă în performanță. Dacă ai emoții nu poți face performanță. Nota trebuie dată în urma performanței din concurs, acolo se vede valoarea. Degeaba ești Messi la antrenamente, la meciuri trebuie să dai gol, în fața spectatorilor, a mulțimii”.”, ne-a declarat Laurențiu Cazan pentru ego.ro

Ce părere are despre WRS

Despre reprezentația României din acest an, artistul are doar cuvinte de laudă. Acesta spune că WRS a avut o prestație excelentă. Pe de altă parte, Laurențiu Cazan îi laudă și pe reprezentanții Moldovei, care s-au prezentat în concurs cu o melodie despre români. 

”Pe solistul Adrian Ursu nu-l cunosc, am auzit că e de la noi, de aici, din Buzău. S-a prezentat bine, din punct de vedere muzical, față de reprezentanții noștri din alți ani. A muncit foarte mult. Bravo, Zdob și Zdub că au cântat o piesă care vorbește despre noi, românii! Ca mesaj a ieșit foarte bine”, a mai spus Laurențiu Cazan pentru sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: eurovision  laurentiu cazan  regulament  WRS 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel