Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Lavinia Pîrva și-ar dori o carieră în televiziune, mai ales că acum, fiul ei, Alexandru, a crescut puțin mai mare. Totuși, aceasta se plânge de faptul că nu a primit atât de multe oferte, pe cât și-ar fi dorit. Lavinia este optimistă și speră că oferta va veni la momentul potrivit.
"Nu am avut atât de multe propuneri încât să nu fiu capabilă să aleg una. Iar dacă au existat propuneri, unele nu mi s-au părut potrivite, şi atunci am fost nevoită să refuz. Da, cred că este momentul în care aş putea să fac ceva şi în televiziune, însă un lucru care să mă caracterizeze. Şi cred că sunt destule… Trebuie doar producătorul care să simtă lucrurile acestea, să mă placă şi să mă vadă pe mine potrivită într-un anumit context sau proiect. Asta ţine de talentul producătorului. Eu cred că toate lucrurile în viaţă apar la momentul potrivit. Aştept propuneri! ", a declarat Lavinia Pîrva, potrivit viva.
Partenera de viață a lui Ștefan Bănică spune că nu a resimțit pandemia, ca majoritatea artiștilor, datorită fiului ei. Totuși, acum artista are agenda aproape full de evenimente și pregătește multe surprize pe plan muzical.
"Faptul că Alexandru a apărut în viaţa mea m-a ajutat să trec mult mai uşor prin această perioadă, care a adus multă suferinţă şi frustrare artiştilor. Pe scenă am tot urcat, ba în sala de repetiţii, ba la TV, chiar şi la unele concerte, însă ce e important de spus este faptul că totul e bine când se termină cu bine. Acum lucrez la proiectul meu de muzică cu influenţe balcanice, în mod special muzică sârbească şi, în curând, voi lansa câteva clipuri, iar agenda pentru evenimente începe să se umple, pentru că oamenilor le place să se distreze, să danseze şi să fie voie bună. Aşa că sunt convinsă că acest proiect va fi bine primit şi apreciat de către public.", a mai spus aceasta.
"Au fost momente în care m-am gândit şi nu mi-a fost uşor să stau departe de scenă. În acelaşi timp, este foarte adevărat că, odată cu trecerea timpului, ne maturizăm şi cumva se schimbă dorinţa asta de a fi vizibilă publicului, îţi dorești să fii vizibilă poate în alt mod, poate puţin mai selectivă şi doar în locuri în care consideri că ai ceva de spus cu adevărat interesant, atât pentru tine, cât şi pentru cei care te privesc.", a continuat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cariera Lavinia Pîrva stefan banica televiziune
Primul meci din a doua etapă a...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...