Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”
Regizorul Vali Hotea se întoarce la Anonimul, după ce în 2013 a fost prezent în cadrul festivalului cu premiera națională a filmului de debut „Roxanne”.
„Lebensdorf” spune povestea lui Ducu Dobrescu (Mimi Brănescu), un scriitor care se confruntă cu un divorț și criza vieții mijlocii. El pleacă din București pentru a prelua o rezidență de creație la Berlin și astfel ajunge să penduleze între două țări și două femei: Andra (Ioana Flora), soția sa temperamentală, și Giulia (Ana Covalciuc), marea lui dragoste din tinerețe, stabilită acum într-un sat ecologic din Germania – Lebensdorf. În încercarea de a-și reconstrui viața, Ducu va trece printr-o serie de întâmplări când mai stranii, când mai amuzante, posibil revelatoare.
„Divorțul este cu siguranță o experiență neplăcută, câteodată chiar traumatizantă. În această comedie dulce-amară despre imaturitate emoțională, incapacitatea de a lua o decizie și lipsa asumării unei responsabilități, îmi conturez personajul principal cu o ușoară ironie, dar și înțelegere, în timp ce trece prin această etapă a vieții. Filmul nu prezintă numai călătoria sa sentimentală, ci și o descindere în subconștientul său angoasat. Folosind preponderent o stilistică realistă, filmul include inserții de pseudo-documentar, dar și momente de factură onirică, coșmărească sau poetică”, declară regizorul Vali Hotea.
Scenariul „Lebensdorf” este semnat de Ileana Muntean și Vali Hotea, imaginea de Alexandru Solomon iar montajul este realizat de Dana Bunescu. De scenografie s-a ocupat Mălina Ionescu, de costume Cireșica Cuciuc, responsabilă de machiaj a fost Bianca Boeroiu iar de coafură Domnica Bodogan. Producătoare: Ada Solomon și Diana Păroiu.
Vali Hotea a semnat regia mai multor scurtmetraje premiate, precum „Marea aventură” (1994) sau „Meditația” (1997). A supervizat şi a scris scenariile a numeroase clipuri muzicale şi reclame, dar şi documentare şi seriale tv, printre care „Roberta” (2000), „Călătorie de vis” (2004), „Serviciul omoruri” (2007) şi „Fetele marinarului” (2009). Primul său lungmetraj, „Roxanne”, a avut premiera la Locarno în 2013, urmată de selecţia la numeroase festivaluri internaţionale de film (printre care Cottbus, Praga, Luxor) şi de două nominalizări la Premiile Gopo. În prezent se află în dezvoltare cu un nou proiect de lungmetraj - Apa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: cinematografie film lebensdorf
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Pozele în care celebrul actor...
Vă prezentăm programul de joi,...
În filmul „Retreat Vama...