Leo de la Strehaia, dezvăluiri cutremurătoare despre daunele provocate de AVC-ul suferit. Susține că nu-și mai aduce aminte propria viață
Leo de la Strehaia a avut parte de un AVC în timpul săvârșirii pedepsei sale, în închisoare. 3 luni a stat pe scutece.

Leo de la Strehaia a ajuns în spatele gratiilor în urmă cu în jur de doi, după ce, în 2021, a fost declarat vinovat pentru evaziune fiscală. El a fost încarcerat la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Pe parcursul șederii sale în închisoare nu a avut viață ușoară, mai ales că a suferit un AVC care, spune el, i-a produs pagube iremediabile.

„Păi da, cum să nu simt probleme, mai uit, nu sunt în totalitate. Nu îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat, mi-am pierdut memoria. Mai țin minte unele lucruri, dar doar în mare, în rest nu mai țin minte. Eu nu mai țin minte ce s-a întâmplat în viața mea. Trei luni de zile am stat numai în pat, cu pampers, nu m-am dat jos din pat, deci nu m-am dat jos din pat trei luni.

Consider că Dumnezeu m-a lăsat să trăiesc pentru că mai am câteva misiuni pe pământul ăsta.”, a declarat Leo de la Strehaia, în cadrul emisiunii ”Fiță cu Adiță”

Vezi și: Noi informații despre starea de sănătate a lui Leo de la Strehaia, după ce a fost operat pe creier: „Nu s-a sculat nici până acum în picioare”

Inconștient timp de 3 luni

Cu toate că a fost operat, Leo de la Strehaia s-a confruntat ulterior cu o perioadă de confuzie. Afaceristul a fost inconștient timp de trei luni, perioadă în care a purtat scutece. El mai susține că din cauza AVC-ului a pierdut din memorie, fiind foarte confuz cu privire la anumite aspecte. Mai mult decât atât, a rămas și cu sechele în urma incidentului deoarece are probleme de echilibru încă de atunci.

„Am fost operat și a fost problema că eu știu când am ajuns la spital, în 20 decembrie, și eu când m-am trezit a fost 28 martie. 3 luni de zile.(…) În perioada asta nu am știu deloc de mine. Nu știu nimic ce am vorbit, ce s-a întâmplat, cum a fost.(…) Nu-și mai făceau efectul medicamentele, trebuia să mă opereze de urgență, dacă nu mă operau muream.

M-au operat aici și mi-au scos o parte din craniu, deci e o operație foarte dificilă. Mi-a scos o bucată din el, deci partea stângă eu aici nu o mai am, acum trebuie să preia funcțiile partea din dreapta. Am probleme cu echilibrul, nu pot să merg singur, eu nu mă descurc, nici la baie dacă merg singur nu pot să merg.”, a mai spus Leo de la Strehaia.

Vezi și: Leo de la Strehaia a ajuns de urgență la spital, la doar o zi după ce a fost eliberat din închisoare. Cu ce probleme se confruntă bărbatul

Mama lui Leo de la Strehaia, disperată după ajutor

Mama vedetei s-a rugat pentru el și i-a îndemnat și pe alții să facă același lucru. Ea i-a invocat pe prietenii și cunoscuții lui Leo de la Strehaia pentru a îi tirmite gânduri bune.

„Sunt amărâtă, vai de capul meu, prieteni! Să vă rugați pentru copilul meu, că e bolnav grav! Are un cheag de la inimă care s-a dus la creier și au zis doctorii că numai cu operație scapă. Rugați-vă la Dumnezeu pentru copilul meu, prieteni, care sunteți prieteni cu el!

Mă doare la suflet pentru el! Vă rog frumos să vă rugați, că, dacă vă rugați mai mulți, o să îi fie bine”, a spus femeia.

Vezi și: Leo de la Strehaia și mama lui au fost ridicați de poliție și duși în arest: „Avea COVID și nu a interesat pe nimeni”

 

Data: 17 sep 2023, 13:18
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: leo de la strehaia  leo de la strehaia fita cu adita  leo de la strehaia inchisoare 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Sursă foto: Unsplash.com/ Jackub Pasis

Care sunt cele mai frumoase semne zodiacale? Află care este cea mai atractivă trăsătură a zodiei tale



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...