Lili Sandu, ALIMENTUL pe care nu-l mănâncă niciodată: ”Am renunțat de tot”. Cum se menține actrița în formă
Data actualizării:
Data publicării:
Lili Sandu a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă și care este alimentul la care a renunțat.

Lili Sandu se menține foarte bine în formă la vârsta de 43 de ani, reușind, de asemenea, să se recupereze impecabil după naștere. Invitată în cadrul podcastului de pe Youtube a lui Cătălin Măruță, aceasta a vorbit despre stilul de viață pe care îl are în prezent, dar și de perioada în care a fost vegană. Chiar dacă acum a renunțat la această idee și mănâncă carne, actrița spune că, în continuare, are un stil de viață echilibrat și este foarte atentă la alimentație. De asemenea, aceasta a dezvăluit și care este alimentul la care a renunțat complet.

”7 ani am fost strict vegană și veneam în România și mâncam doar salată de vinete, pentru că pe vremea aia, când veneam la mama îmi zicea: ”Eu ți-am gătit, acum nu vii la mine acasă cu prostii de astea, cu vegană”. I-a luat ceva timp să înțeleagă. Mâncam la mama, nu exista, era vorba de respect. Dar în altă parte, nu. Acum nu mai sunt vegană, dar mi-am echilibrat organismul și știu ce să mănânc și când să mănânc. În plus, țin post două zile pe săptămână, miercuri și vineri, dar am renunțat de tot la lactate și la ce înseamnă lapte de vacă. Câteodată mai mănânc lapte de capră. Încerc să păstrez un echilibru.”, a declarat Lili Sandu în cadrul podcastului Acasă la Măruță.

Ce s-a întâmplat între Lili Sandu și iubitul ei după ce au devenit părinți: ”Relația de cuplu nu mai există”

Cum se menține logodnicul lui Lili Sandu în formă

În ceea ce-l privește pe partenerul ei de viață, vedeta spune că acesta are propriile lui modalități prin care își menține silueta, dar pe care ea nu le-ar putea adopta niciodată. Totuși, frumoasa actriță mărturisește că, la rândul ei, face sacrificii uriașe pentru siluetă. 

”Silviu ține un intermitent fasting, adică mănâncă undeva pe la 12, 13 și îl ajută, se menține foarte bine. Eu nu pot să țin, la femei e mai dificil. În sarcină nu am fost atentă la ce am mâncat, atunci a fost momentul meu. Nu am exagerat, dar am mâncat un burger, cartofi prăjiți.”, a continuat ea.

Cum vrea Lili Sandu să își crească copilul

Chiar dacă mărturisește faptul că își iubește foarte mult copilul, cu care va avea o legătură specială toată viața, Lili Sandu spune că își dorește ca Thomas să fie independent și să locuiască chiar peste ocean.

”Vreau să fie independent, de asta l-a dat la grădiniță la 1 un și câteva luni. Vreau să fie bărbat, vreau să cresc un bărbat adevărat, pentru că nevoia există, mai ales în zilele noastre. Mi-aș dori să locuiască undeva peste ocean, nu sunt posesivă.”, a spus aceasta.

Lili Sandu s-a refugiat în alcool după ce a născut: „Mi-a fost rușine să vorbesc. Mă spălam pe păr la două săptămâni”

”Am avut momente când am zis că ne despărțim”

În ceea ce privește relația de cuplu, artista spune că a existat la un moment o cumpănă mare în relația ei cu tatăl copilului, când au vrut să pună punct.

”Am avut momente de cumpănă, când am zis că ne despărțim, dar înainte să mă ceară de soție. M-am gândit că nu mai corespunde nimic, am zis nu. Nu am stat despărțiți. Relația noastră a fost foarte mișto de la început, pentru că am vorbit despre orice. Când s-a dus Silviu la Ferma Vedetelor și am stat despărțiți el a venit acasă și a zis că nu are rost să ne despărțim, suntem făcuți unul pentru celălalt. Dar nu se știe niciodată, e o loterie.”, a mai dezvăluit actrița.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copil  dietă  lili sandu  silueta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel