Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional
În cadrul podcastului Vorba lui Jorge, Lili Sandu și partenerul ei au fost invitați pentru a vorbi despre numeroasele lor experiențe de viață. Unul dintre aspectele discutate a fost despre primul an de după nașterea copilului lor. Acest lucru se petrecea în pandemie, iar de notat este faptul că Lili Sandu face tot ce este mai bun pentru familia sa. Ea este o actriță desăvârșită și, mai nou, mamă devotată de băiat.
Perioada de după naștere poate fi o situație dificilă pentru multe femei. În funcție de mai mulți factori, o femeie poate resimți efectele nașterii mai intens, iar numeroasele povești ale femeilor de pretutindeni nu încetează în a uimi prin modul unic prin care se întâmplă această experiență.
Actrița vorbește despre momentele dificile prin care a trecut în privința băiețelului de care a avut grijă primul an. Aceasta explică derapajele emoționale care se petrec mai ales imediat după naștere.
„Când am rămas însărcinată toată lumea spunea că e cea mai frumoasă perioadăa vieții mele. Ideea e că nu a fost deloc așa. Ești atât de epuizată și dărâmată fizic, psihic, pierdut de identitate, nu știi cine ești, te uiți în oglindă, copilul plânge. În primul an de maternitate și la primul copil mi-a fost extrem de greu. Uiți de tine pentru că nu mai ai timpul ăla să ți-l aloci în fiecare seară. Asta-ți face jurnalul, te reglează cumva. Este o chestie terapeutică. Jurnalul mamei este chiar un jurnal în care scrii de când ai iești de la maternitate. Scrii momentele grele, dar și pe cele frumoase. În momentul în care îți conștientizezi situația e altceva. Dar simți că faci ceva pentru tine, ca femeie. ”, a spus Lili Sandu.
Lili recunoaște că partenerul acesteia s-a purtat exemplar, iar susținerea lui a făcut-o să treacă cu brio peste această perioada atât de dificilă pentru cei doi. Ei nu au beneficiat nici de bonă, nici de prea mult ajutor din partea părinților lor.
„Fără Silviu, așa cum a fost, nu știu dacă m-aș fi descurcat, a fost stâlpul de care fix aveam nevoie. O femeie are nevoie de tatăl copilului, dar în primul rând, de bărbatul de lângă ea. Ai nevoie să fii susținută din atât de multe puncte de vedere. Chit că se uita la mine și-mi spunea „Ești atât de frumoasă” și eu eram ca un gibon. Contează mult psihologic. El mă ajuta, eram în pandemie, n-am avut nici bonă. Mama mea nu venea la mine. Părinții lui veneau câteva minute. Îmi era teamă. Nu ne-am dezlipit de copil o zi. Am făcut o echipă foarte bună.”, a punctat aceasta.
Apogeul reacțiilor emoționale de după sarcină și-au atins intensitatea în momentul în care protagonista era pe jos și plângea de zor, sau când se închidea în baie pentru a nu o auzi mezinul cum plânge. Eforturile eroice ale celor doi au făcut ca, într-un final, să treacă peste perioada cea mai grea.
„(...) Am simțit fericirea după nopți în care eram dărâmată pe parchet și plângeam sau mă închideam în baie că nu mai puteam, și nu voiam să mă audă copilul că plâng. Sunt niște stări emoționale, poate greșesc, poate multe femei nu trec prin asta. Am primit multe mesaje de la femei...am zis că sunt recunoscătoare că eu am trăit doar atât.”, a mai adăugat proaspăta mămică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: lili sandu maternitate podcast vorba lui jorge
Bursucu' a vorbit despre un...
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Bursucu' a vorbit despre un...