Lora și-a fisurat piciorul. Artista a ajuns de urgență la spital din cauza durerilor insuportabile: ”Am fisură. Sper să nu fie nevoie de operație” / FOTO
Data publicării:
Lora a ajuns de urgență la spital, după ce și-a fisurat piciorul. Artista a povestit cum s-a întâmplat acest incident.

Lora trece prin momente dureroase, după ce s-a ales cu o fisură a unui os de la picior. Din acest motiv membrul său inferior se află acum într-o orteză. Potrivit artistei, totul s-a întâmplat la un antrenament de MMA. Lora a povestit că a încercat să-și apere tibia și peroneul piciorului stâng în timpul antrenamentelor, căci le-a avut rupte, în trecut, astfel că acum a lovit cu laba piciorului, însă foarte tare, acesta nimerind într-o margine dură, ceea ce a dus la fisurarea osului.

„Avem o orteză. E ca un ghips. Am venit cu marker și pentru autograf. Ieri am fost foarte agitată. După emisiune, am avut de filmat ceva drăguț: un antrenament MMA. Cum eram așa tensionată, am zis: „măi, ce idee bună, de când n-am mai dat un pumn sănătos”. La antrenamente, exact la încălzire... N-am dat în om, am dat în saci, în perne.

Cu dreptul perfect dau, pentru că la stângul am avut și tibia și peroneul rupte, cumva instinctul corpului meu a fost să-și apere tibia și am dat cu laba piciorului și am nimerit într-o margine și s-a fisurat osul ăsta. Am dat în perna aia, dar am dat în margine, foarte tare”, a spus Lora în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, de pe PRO TV.

Din cauza adrenalinei, Lora a povestit că pe moment nu a simțit o durere prea mare, motiv pentru care a continuat să își facă antrenamentele. Imediat după ce a plecat de la sală, durerile au început să fie din ce în ce mai mari, motiv pentru care a ajuns la spital.

„Am zis „au”, dar nu m-am oprit. Am alergat și m-am trânit, am făcut prinsoare. După ce s-a terminat antremantul și am pășit din sală și s-a dus adrenalina... „Au”, du-te la spital, fă radiografia. Am fisură și să sperăm că dacă sunt cuminte n-o să fie nevoie de operație. Trebuie sa tin trei săptămâni (n.r. - orteza). (...) Mă doare”, a mai spus Lora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: lora  lora picior 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel