Loredana Groza neagă că ar fi apelat la operațiile estetice: „Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta”
Data publicării:
Loredana Groza a fost de-a lungul timpului acuzată că ar fi apelat la operațiile estetice. Vedeta neagă aceste zvonuri și le dă peste nas invidioșilor. 

Loredana Groza, în vârstă de 51 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România, chiar dacă în ultima perioadă a primit un val de critici deoarece a colaborat cu mai mulți maneliști pe plan muzical, dar și pentru că ar fi apelat la operațiile estetice. 


Oamenii au criticat-o adesea că ar fi exagerat cu intervețiile chirurgicale de la nivelul feței, dar acum vedeta vine și le dă peste nas răutăcioșilor.


Loredana Groza susține că nu a apelat la ajutorul medicilor esteticieni și că nu și-a făcut o astfel de intervenție chirurgicală. 


„Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale”, a povestit Loredana Groza la Antena Stars.


Loredana Groza neagă afirmațiile cum că ar fi apelat la opreații estetice și spune că mama natură a fost cea care a înzestrat-o cu formele apetisante. 


Vedeta promovează mereu un stil de viață sănătos și îi încurajează pe oameni să facă sport și să aibă grijă la alimentație. 

 

Loredana Groza este foarte activă în mediul online și nu se sfiește să le arate fanilor cele mai incendiare ipostaze. La 51 de ani, vedeta se bucură de o siluetă de invidiat, iar fotografiile cu ea trezesc imaginația bărbaților. 


„Ținând dietă, făcând sport, având grijă de corpul tău, de fața ta. Sunt tratamente, sunt chestii total neinvazive care te ajută să fii wow. Și am avut de la natură noroc că m-am născut cu dotările de riguare și n-am avut nevoie să completez, să vin cu jențile luate din oraș”, a adăugat vedeta. 

 

Citește și: Andreea Raicu, despre legea care va interzice folosirea filtrelor pe rețelele de socializare: „Încălcările legii se vor pedepsi cu amenzi mari”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Loredana Groza  operatii estetice 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel