Lovitură pentru Angela Similea. Luminița Dobrescu, dezvăluiri despre prietenia dintre cele două artiste : „O lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent”
Data publicării:
Angela Similea a fost prietenă foarte apropiată cu Luminița Dobrescu, prima solistă din România care a obținut Trofeul ”Cerbul de Aur”. Prietenia celor două artiste nu a trecut însă proba timpului. 

Luminița Dobrescu este prima solistă din România care a obținut Trofeul ”Cerbul de Aur”, la celebrul festival de la Brașov. În 1969,  piesa ”Of, inimioară”  i-a adus Luminiței marele premiu. Artista s-a stabilit apoi în Italia.

Puțină lume știe însă despre prietenia strânsă pe care aceasta a avut-o cu Angela Similea. cele două artiste se cunosc din copilărie, însă prietenia lor nu a rezistat. 


„Luminița Dobrescu și Angela Similea… cu nostalgie mă gândesc la timpurile anilor 60 care, deseori, îmi readuc în minte, ca într-un român ținut încă în Cutia Pandorei, de zile însorite ale celor două adolescente cărora, la vremea respectivă nici prin gând nu le-ar fi trecut ca, într-o bună zi, numele lor să ajungă un punct de referință în lumea muzicii ușoare din România. Ne-am cunoscut în școală primară a unui cartier frumos și îngrijit de oameni gospodari, într-o școală unde Angela, noua noastră colegă, timidă, sensibilă și destul de retrasă, încerca să se acomodeze noilor ei colegi.

Parcă ieri a fost tot ce vă relatez. Ne împrietenisem, mă vizita și chiar cântam împreună, mergeam în excursii, iar din compania noastră nu lipsea fratele ei cel mic, Asu, de fapt Victorașu, dar pentru noi era Asu. Mai târziu, am intrat la renumitul Liceu din Pajura (unde o avusesem colegă și pe Margareta Pâslaru, dar această deja terminase studiile, fiind mai mare decât noi. De la sfârșitul liceului, drumurile noastre s-au despărțit, eu studiam la Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu, îmi începusem deja cariera muzică la TVR, iar Angela intrase la Școală populară de Artă.

După aceea, a urmat Cerbul de Aur în 1969, Angela, în 1970, după care, prin plecarea mea definitivă în Germania, drumurile noastre s-au pierdut în “negura timpului”. Nu am mai întreținut niciun contact, până în 1982 când, într-o bună zi, primesc un telefon de la Angela, ea fiind la Hamburg cu fostul ei soț Jan Hilgen și dorind să mă viziteze la Berlin. Știu că nu eram pregătită pentru o asemenea vizită, fapt care a făcut că relația noastră să eșueze pentru totdeauna.

Imediat după 89, ne-am întâlnit “nas în nas” la fabrica de marmură din Bucureștii Noi unde fiecare venise cu interese private diverse. Totul s-a redus din partea Angelei la un simplu ”HALO!”, nimic în plus.. Din păcate, până în ziua de astăzi situația a rămas neschimbată, ceea ce denotă din partea Angelei o lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent”, a declarat Luminița Dobrescu pentru Impact. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: angela similea  luminita dobrescu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel