Lucian Mîndruţă, infectat cu COVID-19: „E rău. Şi anume, foarte rău”
Lucian Mîndruţă a anunțat că are COVID-19.

Lucian Mîndruţă a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că este infectat cu SARS-CoV-2 şi că se simte rău. 


De asemenea, omul de televiziune a anunțat că va sta în izolare în următoarele 5 zile. 
 
„Dragilor, sunt absent motivat vreo 5 zile minim de la orice.  
 
Am Covid. E rău. Și anume, foarte rău.  
 
Va mai țin la curent”, a scris acesta pe Facebook. 



Lucian Mîndruță a renunțat la alcool


Recent, omul de televiziune a declarat că i-a fost greu în momentul în care a renunțat la alcool, deoarece „alternativele erau puține”.

„La început a fost greu, mai ales la mesele de sărbători, la petreceri… și mai ales pentru că alternativele erau puține. Azi, berea fără alcool a ajuns o opțiune decentă, nu mai e sucul acela acidulat și dulce de la început. Are chiar gust de bere, așa cum mi-o aduc aminte”, a scris jurnalistul pe pagina sa Facebook.

Motivul pentru care Lucian Mîndruță a renunțat la alcool


Lucian Mîndruță a declarat că a renunțat la alcool, după ce tatăl său a decedat din cauza unei boli legate de consumul de alcool. 

„De vreo 7-8 ani nu mai beau alcool deloc. Cu nicio ocazie, niciodată. N-a fost o chestie legată de vreo problemă personală. Doar că mi-am văzut tatăl murind de o boală legată tocmai de consumul de alcool și mi-am zis că asta nu trebuie să mi se întâmple și mie”, a precizat Mîndruță pe rețeaua de socializare.

Lucian Mîndruță, despre cariera în televiziune și familie


Înaintea aniversării fiului celui mic, pe 26 mai, jurnalistul Lucian Mândruță a anunțat că acesta urmează să devină major și a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. 

Lucian Mândruță a făcut și un bilanț al anilor dedicați carierei și a constatat că după atâția ani de muncă s-a ales cu o casă și o mașină.


"Mâine e ultima zi în care mai am copii. Pentru că poimâine cel mai mic face 18 ani.

Și nimeni nu mi-a spus că vor fi cei mai grăbiți 18 ani din viață mea.

Am acasă o casetă cu nașterea ultimului. Dar nu e nevoie să dau play. Îmi aduc aminte perfect degetele roz și lungi, și figura lui uimită, poate chiar mai uimită decât a mea.

V-o pot povești pe ore și minute. A fost ieri. Și totuși, s-a întâmplat acum 18 ani.Și nimeni nu mi-a spus, nimeni nu m-a prevenit: vezi că și dacă le citești povești și dacă ești la slujba în vremea asta, ei tot vor crește. Tot se vor face mari.

Eu am fost la job în acești ani ai poveștilor. Am citit știri pentru popor în loc să le citesc lor. A fost cea mai proastă afacere din viață mea. M-am ales din jobul ăla cu o casă și-o mășină care acum ruginește încet-încet.


N-a meritat. Amintirile țin cu mult mai bine. Sunt mult mai hrănitoare pentru suflet.

Noroc că ei sunt mari și bine.

Doar eu nu sunt. Și nimeni nu mi-a spus că povestea citită copiilor nu e doar amintirea lor, e și a ta.

Și îmi lipsește teribil.

Și seara, când mă uit la televizor și văd prezentatori de 30 ani cu copii acasă vorbind la 9, la 10, la 11 în noapte, îmi vine să-i sun după și să le spun:

Băi, nu merită!

Singură glorie care rămâne e aia de părinte.

Singură celebritate care merită efortul e aceea de a fi cunoscut mai bine de copiii tăi...", a scris Lucian Mîndruță pe Facebook.

Data: 08 iun 2022, 16:16
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alcool  coronavirus  covid  lucian mindruta 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursa foto: Gabriela Cristea, Facebook

Gabriela Cristea, rețetă inedită de sarmele: „Acesta este secretul.” Trucul prin care previne arsurile digestive

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

„Regele moare” cu Victor Rebengiuc, un spectacol excepţional, în premieră la TVR

Victor Rebengiuc, despre spectacolul „Regele moare”: „Mă pregătesc exact pentru ce se pregăteşte şi eroul pe care îl joc eu: despărţirea de lumea asta”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursa foto: unsplash, autor Viva Luna Studios

Horoscop TAROT pentru săptămâna 2 - 8 octombrie 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Mihai Bobonete, Gabriel Cotabiță, captură video YouTube

Cum l-a țepuit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. Cântărețul, avertisment în privința comediantului: „E periculos. Ăsta o să-ţi ia lucruri din casă”



HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...

Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...