Ludovic Orban, despre cele două femei care l-au susținut necondiționat: „Nu am fost un răsfățat al sorții!”
Data publicării:
Aseară, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Ludovic Orban a fost supus tirului de întrebări sensibile, fostul Premier al României a vorbit deschis atât despre viața personală, trăiri și întâmplări care i-au marcat existența, cât și despre viața politică și încercările profesionale de-a lungul vastei cariere. 

Discret în ceea ce privește viața personală, Ludovic Orban a vorbit în cadrul interviului maraton de aseară, de la Kanal D, despre soția să și sprijinul total pe care i l-a oferit această, chiar și în cele mai dificile momente. 

Un lucru evident nu trebuie repetat de foarte multe ori. Suntem de o lungă perioda împreună; până să luăm decizia de a ne căsători, am stat împreună mai mult de 6 ani. Nu vorbesc prea des despre soția mea pentru că nu și-a dorit niciodată publicitate, a preferat să nu fie în atenția opiniei publice, este o persoană foarte discretă. Deși mă sprijină în cariera politică, de multe ori în momentele în care am avut nevoie de acest sprijin, a venit neconditionat și imediat, chiar dacă viața politică – așa cum am considerat eu că trebuie făcută politica – a dus la multe sacrificii pe care le-a făcut soția mea, pentru care îi mulțumesc. A fost alături de mine și în cele mai grele momente, pentru că în viață nu ai numai succese… A reprezentat cel mai puternic sprijin pe care l-am avut”, a spus Ludovic Orban. 

În ediția de aseară a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai” politicianul a vorbit despre anii copilăriei și a conturat portretul mamei sale, mărturisind totodată că aceasta este cel mai mare susținător al său. 

“Mama a avut grijă de noi, de multe ori în cele mai mici detalii. Grija asta se manifesta prin foarte multe… Mi-a oferit de multe ori sporul de voință de care aveam nevoie; au fost momente în liceu, în facultate, când  voința mamei și faptul că a pus permanent presiune pe mine m-au făcut să trec de momente de cumpăna, critice. Chiar educația pe care am primit-o de la mama mă marchează și m-a făcut așa cum sunt; să prețuiesc fiecare lucru pe care îl câștig, oricât de mic. Nu am fost un răsfățat al sorții, nici eu, nici Leonard, prima pereche de blugi ne-am cumpărat-o târziu de tot, prima dată când ne-am dus în vacanță singuri a trebuit să muncim pe perioada verii o luna că să putem merge…”, a povestit politicianul. 

Ludovic Orban a mărturisit aseară, că și-ar fi dorit o carieră în muzică, mărturisind că a impletitit, pentru o perioadă, pasiunea pentru muzică cu studiul, însă a renunțat subit la a îmbrățișa această cale. 

“Nu am avut o aplecare spre muzică, am luat decizia să învăț să cânt la chitară. (…) La liceul sportiv, în clasele V-VIII, profesorul Sebesan, care era și de muzică, și de sport, m-a îndrumat spre carieră asta muzicală… N-am învățat decât la Școală Populară de Artă, însă nu prea mi-a plăcut pentru că aveam un profesor care îmi dădea cu o nuielușa peste degete atunci când greșeam acordul, și nu am stat foarte mult acolo. După aceea am devenit autodidact”, a mai povestit Ludovic Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: denise rifai  ludovic orban  mama  sotie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel