Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare
Astrologul Daniela Simulescu aduce în prim-plan vești cu privire la unul dintre cele două evenimente marcante ale săptămânii acesteia, mai precis Luna Plină din semnul Peștilor. În momentul în care avem o Lună Plină, Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate în spațiu, Pământul fiind situat chiar în centru. Luna stă față în față cu Soarele, fiind astfel, vizibilă pe timpul nopții, partea sa luminată de Soare este direcționată către Pământ, către noi, de aceea vedem o Lună Plină.
Luna Plină de pe 10 septembrie 2022 se va petrece la ora 12:59, ora României, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
E o Lună Plină foarte agitată, ne transmite astrologul Daniela Simulescu. Aceasta se petrece pe axa Pești-Fecioară și are un aspect cu Marte din Gemeni. Dacă Energia Fecioarei dorește ca lucrurile să fie cât mai simple, cea a Peștilor vrea să atingă infinitul și să se contopească cu el, în timp ce Gemenii se plimbă în ambele direcții, făcând ca totul să fie confuz și de parcă nu ar fi fost de-ajuns de stresant, apare și iluzia lui Neptun.
Peștii vorbesc foarte mult despre renunțare, confuzie, retragere, dezamăgire, ne duc pe un tărâm „fantasy”, un fel de tărâm al basmelor, fără timp, fără loc, dar ne duc acolo, tocmai pentru a ne smulge apoi abuziv, pentru a ne face o trezire la realitate. E nevoie, desigur, de echilibru. Nu mai știm ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este complet anapoda, dar de un lucru putem fi siguri, ce e prea mult, strică. Mai multe detalii la modul general despre Luna Plină în Pești găsești aici.
„Să pierzi ceva ca să câștigi ceva” ar putea fi deviza evenimentului astrologic de pe 10 septembrie. Să vedem care sunt previziunile pentru fiecare Zodie și Ascendent:
Berbec/ Ascendent în Berbec
Luna Plină vine în casa a 12-a. Este vorba despre trecut. Avem și un Mercur retrograd, să nu uităm. Daniela Simulescu spune chiar așa: „trecutul, trecutul, trecutul”, ai grijă la tot ce ține de trecut. Nu mai judeca oamenii din trecut după ce era în trecut, ci fii atent la ce sunt ei acum. Apar pierderi de oameni dragi, oameni care aleg să se separe de tine, neliniște, probleme cu somnul, multă agitație. Vrei ceva, dar nu știi ce vrei. Ai mare grijă și la drumuri, la călătorii, dar și la revelațiile pe care le vei avea în jurul datei de 10 septembrie.
Taur/ Ascendent în Taur
Luna Plină se duce în casa a 11-a, va trebui să renunți la anumite planuri de viitor. Nu o să îți placă prea mult treaba aceasta, te va face să acumulezi frustrări. Dar renunțările vor aduce alte planuri. Unii prieteni te vor dezamăgi, dar și tu îi vei dezamăgi pe alții. Dacă ești pe cont propriu, ai un job de tipul freelance, s-ar putea să ai anumite pierderi sau să îți dai seama că ai fost înșelat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: horoscop luna plina septembrie zodii
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Daniela Simulescu a dezvăluit...