Motivul pentru care Andreea Bănică nu împrumută bani: „Așa e în viață, este o regulă nescrisă”
Această Lună Plină din data de 12 august 2022 aduce în atenția noastră un moment prielnic ruperii, detașării, renunțării, abandonului. De fapt, oamenii care se nasc cu Luna în Vărsător,sunt expuși unui mediu instabil emoțional. Acest aspect vine la pachet cu un mediu instabil emoțional.Oamenii cu Luna în Vărsător, când apar emoțiile sau atașamentele, se rup. Semnele cele mai afectate vor fi Taurul, Leul, Scorpionul și Vărsătorul. Aceștia se vor confrunta cu momente de tipul: „gata, până aici!”.
Saturn reprezintă timpul și de multe ori ne e greu să facem pace cu el. Saturn este următoarea planetă după Jupiter și îl reprezintă pe Cronos, este dur, exigent, nu îi plac copiii, nu îl poți îndupleca, nu îi pasă de lacrimile tale și nu îl miști cu nimic.
Pot apărea evenimente imprevizibile, oameni neașteptați, desigur valențele pot fi pozitive sau negative, precum ale oricărui aspect din astrologie. Faptul că această Lună Plină este mai „întunecată” în simbolismul său, este și din cauza faptului că se petrece pe cuspida casei 8, o casă a morții. La nivel personal, poate reprezenta închiderea unui ciclu, faptul că poate că dorești, în sfârșit, să te rupi de postura de victimă. Însă, nu va fi o rupere prea ușoară, căci procesul de acceptare și de vindecare poate să doară mai rău decât durerea în sine. Astrologul Daniela Simulescu: „vindecarea doare câteodată mai mult decât rana”. Faptul că este vorba de data aceasta despre o conjuncție între Saturn și Lună, înseamnă că avem de-a face cu unul dintre cele mai grele aspecte din astrologie. Oamenii care au acest aspect în astrogramă s-ar putea confrunta cu episoade depresive. Detalii aici!
Berbec/ Ascendent în Berbec
Luna Plină se petrece pe casa a 11-a, maturizează-te, nu mai pierde timpul. Timpul trece, oamenii se mai schimbă, poate nu îți mai fac bine cei din jurul tău, poate că trebuie să îți dai seama că ar fi bine să pui niște limite. E cazul să te detașezi de anumiți oameni, să vezi mai obiectiv. Legat de planurile de viitor, trebuie să ai mare grijă tot la oamenii alături de care umbli, cine te înconjoară.
Taur/ Ascendent în Taur
Luna Plină e în casa a 10-a, pentru unii dintre voi s-ar putea să vină cu o revelație cruntă, oamenii puși pe anumite poziții nu au timp de voi, au alte responsabilități, nu trebuie să luați nimic personal la muncă. Serviciul e serviciu. Deviza voastră ar putea fi: „fie îmi schimb atitudinea, fie îmi schimb jobul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: horoscop zodii
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...